De ce a fost scos serialul „Groapa” din grila PRO TV. Ce întâmplă, de fapt, cu producția

.

Serialul „Groapa” dispare din grila PRO TV la scurt timp după ce a început să fie difuzat. Producția, care a beneficiat de o amplă promovare și din care au fost difuzate pe post trei episoade, are parte de o mutare neașteptată.

Aventurile lui Sasha, Alma și ale întregii familii Vlahu pot fi urmărite acum doar pe platforma VOYO, unde serialul Groapa a intrat direct în top trei cele mai urmărite programe. Cei care doresc pot vedea noile episoade în fiecare sâmbătă.

Serialul „Groapa” a fost scos din grila PRO Tv și mutat pe VOYO

Serialul Groapa este bazat pe formatul turcesc Cukur, care a fost difuzat şi la noi cu titlul „Legea familiei”. Distribuția este una de zile mari. Pe lângă Daniel Nuţă, îi mai regăsim pe Maria Buză, Alex Conovaru, Monica Bîrlădeanu, Răzvan Oprea, Marius Manole, Emilian Oprea, Tudor Istodor , Dana Rogoz, Andrei Bănuţă etc.

Daniel Nuță s-a tuns pentru rolul din „Groapa”

Daniel Nuță a jucat în serialul Sacrificiul, la Antena 1, și în „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”, care a rupt topurile pe Netflix, iar acum este unul dintre mafioții din serialul Groapa. Actorul recunoștea că unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit să le facă pentru a intra în pielea personajului a fost să se tundă. „M-am tuns și a fost un moment când nu știam cum o să fie, cum o să arate. Eram obișnuit cu părul lung. Pleata trecută de umăr.

În momentul când s-a tăiat părul, am zis gata, se termină o perioadă în viața mea, începe alta, e mult mai luminoasă. Mă simt eu mult mai luminos, energia mea e mult mai pozitivă. Simt că am întinerit cu niște ani”, povestea Daniel Nuță, pentru UNICA.RO.

Citeşte și: Fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache joacă în serialul Groapa, la PRO TV: „Ce emoții avem”

Citeşte și: Cum a ajuns Antonia Scutaru să fie fiica Monicăi Bîrlădeanu în serialul Groapa, de la Pro TV: „Avem o relație strânsă și relaxată” / Exclusiv

De ce trece serialul „Groapa” pe VOYO

”Încă de la momentul în care am anunțat acest produs, le-am spus telespectatorilor că le vom aduce un serial care va menține standardul ridicat de calitate și că suntem convinși că le va cuceri rapid atenția. Rezultatele obținute pe VOYO ne arată că am avut dreptate și suntem fericiți să le oferim abonaților platformei, în exclusivitate, GROAPA, ca un nou pas în dezvoltarea strategiei noastre de VOYO.

Ne-am dorit ca toți cei de acasă să aibă ocazia să vadă primele episoade la televizor, iar de acum au spațiul perfect în care se pot bucura de acțiune, indiferent de locul în care se află sau de oră”, spune Antonii Mangov, Programming Director, despre decizia de a muta serialul Groapa pe platforma VOYO.

Citeşte și: Alex Conovaru, schimbare de look pentru serialul Groapa, de la Pro TV: „Nu ești actor dacă nu ai probleme cu banii”/ Exclusiv

Citeşte și: Tiberiu Dobrică, actor în serialul Groapa: „Dacă cineva se gândește că banii sunt un motiv este greșit”/ Exclusiv

Alex Conovar: „Mă bucură distribuția foarte mult”

Deși a avut parte de un accident pe platourile de filmare, Alex Conovaru a crezut foarte mult în reușita acestui proiect.

„Am călcat pe un ponton mai șubred și m-am dus cu piciorul în gol. Cu siguanță vor mai fi, sunt inevitabile aceste lucruri, mai ales la o filmare cu întindere mare. Mă bucură distribuția foarte mult. Am colegi foarte talentați și mie îmi place foarte mult să joc cu actori talentați, pentru că nu ai cum să greșești, te ridică.

E ca un meci continuu, cu actorii cu care m-am întâlnit în teatru, e adevărat cu unii nu am lucrat niciodată, doar ne știm. Mi s-a împlinit o dorință, îmi place să mă întâlnesc cu colegi de peste tot din țara asta, nu numai din București, și să lucrăm împreună”, mărturisea el, pentru UNICA.ro.

Foto: Pr, Facebook

Ultima modificare octombrie 6, 2023 2:04 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale