Viviana Sposub (22 de ani) și George Burcea (32 de ani) s-au cunoscut pe platourile de filmare ale competiției Ferma, unde și-au și început relația. Ulterior, George i-a cedat locul lui Vivianei, care urma să fie eliminată. Viviana a părăsit competiția înaintea finalei pe care a câștigat-o actorul Augustin Viziru (40 de ani).
De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub
În cadrul unui interviu, actorul a dezvăluit detalii mai puțin cunoscute despre viața sa. Așa s-a aflat că, timp de două luni, George a dormit într-o mașină în fața blocului Vivianei Sposub.
Actorul a divorțat de artista Andreea Bălan (36 de ani) la începutul anului 2020. Fostul cuplu are împreună două fiice, Ella Maya (4 ani) și Clara Maria (2 ani). În prezent, solista formează un cuplu cu Tiberiu Argint.
George Burcea a dezvăluit că la doar 15 ani a fost „păcălit” de către un prieten. După ce amicul respectiv „i-a dat țeapă”, actorul a fost nevoit să doarmă într-o mașină veche, care se afla în fața blocului Vivianei Sposub.
„Din întâmplare, m-am întâlnit cu un băiat, vreo 20 de ani și cărare pe mijloc. El venea la bunica în fiecare vară. Mi-a spus că are o garsonieră, pentru care cerea aproape cât un salariu de la vremea aia.
În fiecare seară furam pepeni, dimineața furam pâine. I-am spus că am nevoie de un loc de muncă. M-am angajat cu 250 de lei pe lună la pavaje. După ce făceai pavajele alea, dacă se crăpau dalele, îți scădeau banii și nu mai luai niciun ban.
Citește și:
Ce ar face Viviana Sposub dacă ea și George Burcea s-ar întâlni cu un fost iubit de-al ei?
Marius Moga și soția lui, Bianca Lăpuște, pregătiți pentru al doilea copil
Gina Pistol a spus cu cine seamănă fiica ei: „Este foarte expresivă”
Am stat la el, îi plătisem și mi-a dat țeapă. Mi-a luat și casetele pe care le aveam cu mine. Am locuit iar pe stradă. Un alt prieten mi-a zis că are o mașină veche și am stat două luni de zile în mașina aia, chiar în fața blocului Vivianei”, a declarat George Burcea.
Viviana a mărturisit în trecut că mama ei îl „apreciază” pe George. „Mama e fericită pentru că eu sunt fericită. Cu siguranță că îl apreciază foarte mult pe George”, a mărturisit atunci Viviana, în emisiunea Vorbește Lumea.
În trecut, George a dezvăluit cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie. „Eram în anul 1999, la Puțureni, județul Botoșani, cu bunicii mei și sora mea mai mare. Era un serial care se numea Sunset Beach. În fiecare seară, pe TVR 1.
După ce vedeam acel serial, ieșeam în mijlocul străzii. Eram noi și câmpul, mă învârteam în cele patru puncte cardinale și spuneam așa: «Meg, Ben, vă iubesc și într-o zi o să fiu ca voi!». Aveam vreo 10 ani”, a povestit actorul.
Foto: Instagram