De ce a divorțat Eugenia Șerban de tatăl fiului ei și ce relații i-au marcat viața: „Am avut un iubit care a plătit foarte mulți bani ca să îmi distrugă cariera”

.

Eugenia Șerban a depășit multe obstacole în viață. A avut o relație cu un cetățean de origine arabă, cu care are un fiu, pe Lorans Bataineh, dar a divorțat atunci când a aflat că a fost înșelată și și-a crescut singură băiatul, despre care spune că nu și-a dorit să fie persoană publică.

Actrița a recunoscut că toate relațiile pe care le-a avut și-au pus amprenta și au rămas undeva acolo, chiar dacă unii dintre cei pe care i-a iubit au încercat să îi facă rău. O altă luptă grea a dus Eugenia Șerban cu cancerul, dar a reușit să iasă învingătoare. Acum trece din nou printr-o cumpănă.

Eugenia Șerban, despre iubirile care i-au trecut prin viață: „De obicei, acord și a doua șansă”

“Unele persoane din viața noastră au fost mai importante, altele nu. Și am vrut noi să plecăm de lângă acele persoane. Unora le-am purtat mai mult respect, altora mai multă iubire, depinde. Ar fi păcat să nu ne păstrăm amintirile. De obicei, acord și a doua șansă. Cred că toți ar trebui să facem asta. Cine știe, poate nu se mai întâmplă. De obicei, când se greșește o dată se greșește și a doua oară. Până la urmă e viața mea și nu îmi pare rău de nimic din ce am trăit. Pe fiecare l-am iubit pentru alt motiv. Ne îndrăgostim de altceva”, spunea Eugenia Șerban, la Antena Stars.

Eugenia Șerban, despre divorțul de fostul soț: „Normal că am suferit. Eu am luat decizia să divorțez”

Atunci când a divorțat de tatăl băiatului ei, actrița recunoaște că încă îl mai iubea. Nu a putut trece, însă, peste un episod de infidelitate. “În momentul în care îți dai seama că nu poți să ai un drum comun, indiferent de cât iubești, e mai bine ca fiecare să își vadă de viața lui și de drumul lui. Îmi era mai bine așa. Normal că am suferit. Eu am luat decizia să divorțez.

Atunci când lucrurile nu mai funcționează, este clar că, la un moment dat, relația se va transforma într-una toxică, într-una cu probleme, din toate punctele de vedere. Și nu e cazul. Nu sunt în măsură să dau foarte multe sfaturi, pentru că mi s-a întâmplat și mie. Dar da, e de preferat să ne retragem, dacă putem.

Atunci când iubești e greu să iei o hotărâre. E greu să scoți pe cineva din suflet. Eu nu sunt genul care să uite atât de ușor atunci când pune suflet. Cred că toate suntem așa. Când trecem atât de ușor de la o relație la alta, este clar că nu am iubit”, mai spunea Eugenia Șerban.

„Am avut un iubit, cu care am stat șapte ani, și care a plătit foarte mulți bani ca să îmi distrugă cariera”

Actrița a mărturisit că a întâlnit bărbați care au încercat să o modeleze așa cum și-au dorit. “Ne-am văzut fiecare de drumul lui. E o problemă și din cauza meseriei mele. Oamenii obișnuiți foarte greu acceptă o persoană public lângă ei. Au impresia că pot să facă față situației și unei astfel de relații și pe parcurs își dau seama că nu pot să ducă sau că sunt foarte geloși, și atunci încep micile probleme, la început, după care problemele devin tot mai mari.

Încep să se simtă pe locul doi. Am avut un iubit, cu care am stat șapte ani, și care a plătit foarte mulți bani ca să îmi distrugă cariera. Atunci când am aflat, am ales să ne despărțim”, susținea Eugenia Șerban.

Citeşte și: Meghan Markle, deranjată că cei trei copii ai lui Kate Middleton sunt mai bine văzuți: “Trăia cu frică”

Citeşte și: Mihaela Tatu, adevăratul motiv din spatele divorțului: „Nu mi-a părut nicio clipă rău” / Video

Citeşte și: Theo Rose, lovită de burnout: „Tot zic că am obosit, dar nu sunt în stare să schimb nimic”

Eugenia Șerban: „Eu nu am înșelat, dar am fost înșelată”

Urăște trădarea și a ales să părăsească iubirile în care a cunoscut acest sentiment. ”Am avut și un iubit cu 14 ani mai mic decât mine, dar nu a mers. Eu nu am înșelat, dar am fost înșelată. Am avut iubiți care m-au răsfățat cu cadouri scumpe. Mi s-au pus chiar diamante în pomul de Crăciun“, a mai declarat actrița, la Kanal D.

Citeşte și: Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Actrița trece printr-un calvar după lupta cu cancerul

O grijă aparte a avut Eugenia Șerban pentru fiul său, din cauza căruia are de suferit astăzi. Actrița Eugenia Șerban trece prin momente delicate și a cerut în instanță ordin de protecție împotriva fiului ei, Lorans, pe care l-a crescut singură după divorț. Vedeta ar fi recurs la acest gest disperat după ce băiatul său ar fi fost agresiv cu ea și i-ar fi vândut din casă bijuterii și alte bunuri de valoare, conform gândul.ro.

“Copilul meu nu a vrut să fie persoană publică și am încercat să îi respect această dorință. De ieșit ieșeam împreună, dar el nu a vrut să vină cu mine în presă. A încercat la un moment dat, dar și-a dat seama că această lume nu este pentru el și că preferă să fie anonim. În momentul în care i l-am prezentat pe omul de lângă mine, știam sigură că este o relație care va continua”, povestea vedeta, la Antena Stars.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton