Anca Țurcașiu a anunțat, printr-un mesaj tulburătorpostat pe pagina sa de Facebook, că a divorțat de soțul său, Cristian Georgescu, după un mariaj de 22 de ani.
Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu, au împreună un fiu, în vârstă de 20 de ani, însă se pare că nici el nu a reușit să-i convingă să nu facă acest pas. Conform nașului de cununie al cuplului, Cristian Țânțăreanu, între cei doi existau neînțelegeri de ceva vreme, iar acestea și-au spus cuvântul: „Foarte bine ca a divorțat, că o dată vede nașu puța finei. Lasă că e mult bine singur, nu e un capăt de lume.
Știu că în ultima perioadă au avut divergențe, nu se mai înțelegeau deloc. Ultima dată i-am văzut împreună acum două zile. Dar na… nu înseamnă că era roz situația”, – a confirmat pentru Click! Cristian Țânțăreanu.
Pe de altă parte, Cristian Georgescu a fost contactat telefonic pentru a oferi mai multe detalii despre motivele care au condus la divorț, însă fostul soț al Ancăi Țurcașiu s-a rezumat la câteva vorbe: „Prefer să nu comentez deloc acest subiect”, – a spus medicul Cristian Georgescu, pentru sursa citată, fără să nege însă divorțul.