Daniela Crudu (35 ani) s-a retras din televiziune și nu mai vrea nici să apară ca invitată. Fosta asistentă tv și-a schimbat complet viața de când a devenit mama a doi copii. Aceasta a mărturisit acum că primește oferte pentru a participa în diferite emisiuni, însă le refuză pe toate.
Daniela Crudu și-a schimbat viața după ce a devenit mamă
Daniela Crudu a devenit pentru prima dată mamă în mai 2023, când a adus pe lume o fetiță pe care a numit-o Daiana. În luna mai a acestui an, fosta asistentă tv a adus pe lume un băiețel, Dominic, completându-și astfel familia. De atunci, ea a ales să stea departe de luminile reflectoarelor, schimbându-și total modul de viață.
Vedeta a dezvăluit acum că încă primește invitații de a participa la diferite emisiuni, dar le refuză fără a sta pe gânduri întrucât prioritatea ei sunt acum cei doi copii pe care îi are cu partenerul ei, Daniel.
Daniela Crudu nu a renunțat de tot la cariera sa și spune că are numeroase proiecte, dar încearcă să nu stea prea mult timp departe de familia ei.
„Nu le onorez pe toate, că nu am timp. Îmi dedic viața familiei și aleg doar ce merită. Las copiii la bunici, dar trebuie să și merite. O dată pe lună fac un shooting pentru un contract”, a declarat Daniela Crudu la Un show Păcătos.
„Motivul este familia, am doi copilași superbi pe care îi iubesc nespus de mult și am pus accent pe ei. Primesc invitații să vin în emisiuni dar nu vreau să vin să mă spovedesc. Prefer să-mi văd de viața mea și să nu vorbesc de viața mea personală la televizor”, a mai spus ea, citată de Spynews.
Fosta asistentă tv își ține departe familia de luminile reflectoarelor
Dacă pe vremuri Daniela Crudu iubea să se afle în centrul atenției, acum aceasta alege să își țină familia și viața personală departe de ochii curioșilor. Chiar și botezul lui Dominic a ales să îl organizeze fără a anunța presa. Iar la eveniment au fost prezente doar persoane apropiate familiei.
„Nu a fost în secret. Dacă nu am anunțat pe nimeni, nu înseamnă că a fost în secret. Ce să zic? Să vină toată presa la mine? Mi-am chemat prietenii, nu a fost nimic secret. Îmi e bine așa cu familia. După atâția ani de proiecte, am luat o pauză. Copiii mă fac cea mai fericită și îmi place viața asta de familie. Dacă voiam la televizor, mă duceam că sunt chemată, dar nu mai vreau”, a precizat fosta asistentă de televiziune.
Botezul micuțului Dominic a avut loc în iulie 2024, iar la eveniment au participat familia, nașii micuțului, precum și prietenii apropiați ai Danielei și ai partenerului ei de viață.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Daniela Crudu