Contrar aparenţelor, Daniela Crudu a fost o elevă model în timpul liceului. Vedeta TV i-a cucerit pe profesorii ei prin faptul că era mereu cuminte, studioasă şi niciodată nu venea nepregătită la ore. Iar acest lucru s-a reflectat şi în rezultatele ei şcolare.
Bruneta a absolvit Liceul Dimitrie Bolintineanu cu media 9. Iar examenul de bacalaureat, pe care l-a susţinut în urmă cu patru ani, l-a luat cu o medie foarte bună: 8. Vicepreşedintele comisiei de la acea vreme, profesorul Liviu Pavel (foto), îşi aminteşte cu drag de Cruduţa. Era catalogată drept tocilară
“Îmi aduc aminte că era roşcată şi tunsă scurt, nu era fardată, am văzut-o îmbrăcată cu cămaşa închisă cu nasturii până la gât, cu pantaloni lungi, foarte politicoasă. Nici nu mi-am dat seama că este Daniela Crudu, mi-au zis elevii din sală. Din ce mi-au spus profesorii, învăţa foarte bine şi se ţinea de carte, chiar dacă nu a terminat la zi. Avea abonament la biblioteca şcolii, citea mereu suplimentar acasă. Făcea parte dintr-o gaşcă de elevi buni care chiar învăţau. Ei erau tocilarii, cum făceau miştouri colegii din clasele mai mici”, ne-a povestit Liviu Pavel, vicepreşedintele comisiei de la Dimitrie Bolintineanu la examenul de bacalaureat de acum patru ani.