Înainte de marea finală „Survivor All Stars”, care are loc joi, 30 mai, de la 20:30 pe PRO TV, Daniel Pavel ne-a oferit un interviu amplu în care a vorbit atât despre experienţele de care a avut parte în Republica Dominicană, cât şi despre valul de ură din mediul online cu care s-a confruntat atât el, cât şi concurenţii aflaţi departe de casă. În marea finală vor lupta Iancu Sterp, Zannidache (Zanni) și Andrei Ciobanu, care speră să plece acasă cu premiul de 100.000 de euro.
Cuprins
- 1 Provocările cu care s-a confruntat Daniel Pavel din cauza valului de ură
- 2 Cât de tare au fost afectaţi concurenţii Survivor All Stars de comentariile negative din online
- 3 Cum a reuşit Daniel Pavel să nu răspundă comentariilor negative de pe internet
- 4 Cum se va desfăşura marea finală „Survivor All Stars”
Cuprins
- 1 Provocările cu care s-a confruntat Daniel Pavel din cauza valului de ură
- 2 Cât de tare au fost afectaţi concurenţii Survivor All Stars de comentariile negative din online
- 3 Cum a reuşit Daniel Pavel să nu răspundă comentariilor negative de pe internet
- 4 Cum se va desfăşura marea finală „Survivor All Stars”
Provocările cu care s-a confruntat Daniel Pavel din cauza valului de ură
Invitat în cadrul emisiunii „Fresh by Unica”, Daniel Pavel a discutat despre provocările cu care s-au confruntat, atât el, cât şi concurenţii din „Survivor All Stars”, din cauza valului de ură din online, cât şi despre impactul profund pe care l-au avut cuvintele negative asupra lor.
Daniel Pavel a abordat complexitatea reacţiilor negative pe care le-a primit de la urmăritorii competiţiei Survivor All Stars, recunoscând că a avut momente în care i-a fost afectată starea emoţională. Prezentatorul TV a recunoscut şi că, în ciuda experienţei sale şi a eforturilor de a rămâne imparţial şi rezistent, tot au existat momente de vulnerabilitate care l-au destabilizat.
Totodată, Daniel Pavel a menţionat şi impactul mai amplu pe care îl poate avea hate-ul din online, subliniind că acest comportament nu afectează doar emisiunile de televiziune, ci are implicații profunde asupra societății în general.
„Sunt viscerale, într-adevăr. Aleg să scriu, să răspund câteodată. Nu unde discutăm de injurii și ură generică. Discursul bazat pe ură e foarte greu să-l schimbi, dar nu imposibil. Încerc să văd unde a dispărut spiritul critic și constructiv. Trebuie să înveți să înțelegi mai sus. Însă admit că sunt momente, și acest sezon a avut câteva, în care și această platoșă a mea a fost fisurată un pic. Din nou, mă gândesc unde suntem. E foarte, foarte viscerală povestea asta. Dacă ne-o dai nouă așa, care suntem totuși un show de televiziune, mă gândesc în spectrul politic, aceștia sunt oameni care votează și influențează comunitatea”, ne-a spus Daniel Pavel, la Fresh by Unica.
Cât de tare au fost afectaţi concurenţii Survivor All Stars de comentariile negative din online
După 19 săptămâni petrecute în Republica Dominicană, concurenții de la Survivor All Stars s-au întors în România, înainte de marea finală a emisiunii. Întâlnirile emoționante cu cei dragi au fost dublate de accesul la internet, ceea ce le-a permis să vadă toate comentariile negative care le-au fost adresate în perioada în care au stat departe de casă. Această expunere neașteptată la feedback-ul dur al publicului a avut un impact semnificativ asupra stării lor de spirit.
Comentariile negative din online au devenit o provocare suplimentară pentru concurenți, care deja se confruntă cu stresul și efortul fizic intens al competiției. Impactul psihologic al acestor mesaje dure poate afecta performanța și determinarea lor în joc, adăugând un strat suplimentar de dificultate într-o competiție deja extrem de solicitantă.
„E într-adevăr greu de digerat pe alocuri. Ce mă doare cel mai mult e că îi lovește pe ei. Acum ei pot să vadă. Până acum se dădea cut, încheiam sezonul, veneau acasă, era post factual. Acum însă le influențează starea de spirit celor care sunt încă în luptă. Trebuie să ai stomac”, ne-a mai spus Daniel Pavel.
Cum a reuşit Daniel Pavel să nu răspundă comentariilor negative de pe internet
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, a mărturisit că această realitate este dificil de gestionat şi totodată este foarte greu să nu răspunzi la comentariile negative. Din fericire, alături de el a fost logodnica lui, Ana Maria Pop, care i-a calmat reacţiile impulsive.
„Tentația e să răspunzi, te mănâncă degețelele. Un răspuns triggeruiește altele, există captura de ecran, dacă e în privat. Nu s-a întâmplat, slavă Domnului, aici și Ana a avut un rol foarte important, mi-a luat telefonul de câteva ori. (râde)”, a mărturisit Daniel Pavel.
Cum se va desfăşura marea finală „Survivor All Stars”
Tot în cadrul interviului „Fresh by Unica”, Daniel Pavel, prezentatorul Survivor All Stars, a dezvăluit modul în care se va desfășura marea finală din această seară.
„Vor fi două sesiuni de vot. Avem doi concurenți care sunt calificați în această primă sesiune de vot și un concurent în cea de-a doua. Asta înseamnă engagement total din partea publicului, deschidem liniile de vot și totul e Live. Ei vor da ultimele bătălii în ziua de joi, 30 mai. Jumătate de episod este cu filmările bătăliilor din Dominicană. Iar acum când vom merge îi vom avea pe cei trei și pe restul, cei care vor reuși să ajungă. În prezența lor se va înmâna marele trofeu!”, a explicat Daniel Pavel la Fresh by Unica.
Sursa foto: Facebook
Ultima modificare iunie 1, 2024 7:08 pm