Daniel Iordăchioaie critică Festivalul de la Mamaia, dar și prezentarea: “Temișan noroc că e înalt”

.

A fost concurent la Festival în 1987, apoi a urcat de multe ori pe scena de la Mamaia. Acum, Daniel Iordăchioaie se declară dezamăgit de organizarea spectacolului din acest an.

Artistul nu se declară impresionat nici de prezentatoarea Liana Stanciu, care, în opinia lui, l-a pus în umbră pe prietenul lui de-o viață, nimeni altul decât Aurelian Temișan.

Daniel Iordăchioaie: „Nu a fost nimic național în încropeala de anul acesta”

„Într-adevar, Mamaia este Mamaia, însă afacerea de weekend-ul trecut nu este Mamaia! Le-am transmis personal multor colegi că sunt niște eroi, reușind să facă lumea să îi aplaude în condițiile unei grotești organizari pe genunchi și a prezenței unei prezentatoare (Temișan noroc că e înalt, că altfel nu s-ar fi știut că e acolo) căreia, cel mai mult în viață îi place să se asculte vorbind… mult si gol.

Bișnița, al cărei rezultat au fost cele trei seri de „festival”, a pornit de sus și s-a pravălit pe scenă.

Nu a fost nimic național în încropeala de anul acesta, ci doar o afacere dubioasă care, deși putea să dea și roade artistice, a dat doar remușcări și regrete“, a scris Daniel Iordăchioaie, pe o pagină de socializare.

Citeşte și: Daniel Iordachioaie este singur. A divorţat după 13 ani

Citeşte și: Sora Dianei Dumitrescu e însărcinată. Peripețiile prin care a trecut vedeta ca să îi ofere o nuntă de basm

Citeşte și: Fiica lui Gheorghe Gheorghiu se pregătește să dea lovitura în America. De ce vrea artistul să ia o pauză vocală

Daniel Iordăchioaie: „Mă încearcă un regret”

Artistul nu are cuvinte de laudă nici pentru transmisia TVR2. “Nu mai este nici pe departe ceea ce era TVR acum câteva zeci de ani.

În concluzie, mă încearcă un regret că, fiind contemporan cu această sărbatorire, a 60-a, n-am fost lângă ea, însă și o bucurie. Din păcate, „lângă ea” ar fi însemnat pe acea scenă și nu mi-aș fi dorit”, a mai spus Daniel Iordăchioaie.

Citeşte și: Anda Sârbei, protagonista din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609″, trăiește o iubire inedită în viața reală: „Eu am inițiat totul”/ Exclusiv

Loredana Groza a trăit altfel evenimentul

Loredana Groza a urcat pe scena de la Mamaia cu aceeași ținută pe care a purtat-o în 1986, când a câștigat trofeul.

“După 37 de ani, am îmbrăcat din nou aceeași ținută cu care am câștigat la 16 ani Trofeul Mamaia ‘86.. și fără să umblu la pense.

Cine și-ar fi imaginat că după atâția ani voi ajunge pe aceeași scenă de la Mamaia și voi avea la brațul meu propriul copil, pe Elena.

Mulțumesc Universului și vă mulțumesc vouă, fanilor mei, care m-ați purtat în inimile voastre și mi-ați făcut drumul meu prin muzică neîntrerupt, atât de frumos, palpitant și plin de performanțe și dragoste”, a mărturisit  Loredana Groza, pe o rețea de socializare.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton