Daniel Buzdugan, o viață ca în filme: „M-am născut prematur, doctorii i-au spus mamei că ăsta moare”

.

Daniel Buzdugan (47 ani), una dintre cele mai ascultate voci de la radio, s-a născut în zona centrală a Iașiului, lângă Palatul Culturii. Recent, actorul a vorbit deschis despre copilăria lui, care a fost una foarte fericită, petrecându-și timpul lângă oameni speciali.

Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, matinalul de la Radio Zu a povestit despre orașul lui natal, Iași, despre care spune că e unul dintre „cele mai frumoase locuri din lumea asta”, pentru că există „atâta emoție, romantism și bunătate”. Actorul recunoaște că jumătate din inimă e acolo, în locul unde s-a născut și a copilărit, iar cealaltă jumătate o lasă în Grecia, pe insula Creta.

Omul de televiziune a aflat, cu timpul, că a fost născut prematur la șapte luni, iar când totul părea pierdut singura persoană care i-a dat o șansă la viață a fost chiar mama sa: „toți doctorii i-au spus ‘doamnă, cheritura asta, cum se spune la noi în Moldova, ăsta moare, uitați e atâta, un kilogram și o sută’. Eram foarte viu, foarte vivace, cu mult sânge în mine. Am stat o lună în incubator și am ieșit cu viață de acolo”, a mărturisit omul de televiziune.

„Am avut o copilărie fericită”

La podcast, Daniel Buzdugan a povestit că părinții lui erau din județul Neamț și obișnuia să-și petreacă verile sau iernile în comuna Stănița, acolo unde tradițiile l-au fascinat pe omul de radio.

Iarna mergeam cu Steaua, cu Plugușorul, cu Ursul, eu eram cel care strângea banii. Toate personajele pe care le-am interpretat la Facultatea de Teatru, apoi la radio sau tv, eram ca un burete și toți moșii și babele și toți bețivii satului erau în mine. Eu am copilărit acolo în Stănița și era un țigan bătrân, moș Tantin. Am învățat țigănește. Era fierar, mergeam la el în curte și plângeam când cineva, amam sau bunica, mă lua de acolo. Am avut o copilărie fericită”, i-a răspuns lui Drăghici.

După ce s-a lăsat de meseria de contabil și a absolvit Facultatea de Teatru, Daniel Buzdugan a ajuns să prezinte o emisiune pentru copii la TVR Iași, alături de Andreea Marin, să fie realizator de matinal la radio, să scrie articole de presă și să colaboreze cu grupul umoristic Divertis. Din 2008, prezintă împreună cu Mihai Morar matinalul de la Radio Zu. 

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton