Sărbătoare mare în familia Oțil. Gabriela, soția matinalului de la Antena 1, a împlinit frumoasa vârstă de 29 de ani. Cu acest prilej, Dani a decis să-i transmită minunatei sale soții, în direct, un mesaj emoționant.
În ediția de luni, 22 noiembrie, a emisiunii “Neața cu Răzvan și Dani”, prezentatorul de televiziune i-a făcut o urare Gabrielei, în stilul său caracteristic, plin de umor.
Oțil a dezvăluit, în cadrul mesajului, și ce cadou i-a luat soției, ceva cu totul neașteptat – o cremă pentru picioare.
Dani a spus că el este o fire competitivă, așadar se simte în competiție cu soția sa pentru cadoul pe care ea i l-a oferit în urmă cu câteva luni, pe băiețelul lor Luca Tiego. Vedeta de la Antena 1 își compară copilașul cu un “salam de biscuiți” pentru că este “lung și ușor de rulat”.
”Astăzi este ziua soției, n-am cum să sar peste treaba asta. Eu sunt o fire competitivă. În mintea mea e o competiție continuă și nu pot anul ăsta să intru în competiție cu ce mi-a făcut cadou soția, salamul ăla de biscuiți (n.r. Luca Tiago). Poate vă întrebați de ce îl compar pe bebeluș cu un salam de biscuiți. Arată ca un salam, că este așa ușor de rulat, e lung. Eu așa îi zic salam de biscuiți. I-am luat o cremă de picioare, mi-a zis să o surprind. La mulți ani în primul rând, felicitări și îți mulțumesc pentru că ne suportați pe toți. Să ne vedem acasă cu bine.”, a spus Dani Oțil, în direct, la Neatza cu Răzvan și Dani.
Dani Oțil (40 de ani) și Gabriela Prisăcariu au devenit părinții băiețelului lor, Luca Tiego, pe data de 11 septembrie 2021. O lună jumătate mai târziu, pe 24 octombrie, frumosul cuplu și-a botezat fiul, avându-i ca nași pe modelul Laura Dumitru și omul de afaceri Homan Tandijono.
Gabriela a revenit deja în domeniul în care activa
La numai cinci săptămâni după naștere, Gabriela Oțil a început să lucreze din nou. Soția lui Dani a spus că nu poate sta departe de jobul său.
„Eu nu-mi pot permite să stau doi ani acasă cu bebelușul, trebuie să mă întorc la job. Dacă stau acasă doi ani, pe urmă gata, adio modelling. După cum bine știți, un model nu poate să profeseze până la bătrânețe. Așadar, a trebuit să mă pun repede pe picioare. Am reușit să mă mobilizez destul de bine. Mai am mult de muncă cu corpul meu, dar măcar psihic sunt foarte, foarte bine, ceea ce cred că este cel mai bine”, dezvăluia Gani Oțil, în urmă cu câteva săptămâni.