Dana Rogoz împlinește 38 de ani. Cum a fost surprinsă de copii și ce mesaj i-a transmis Andreea Esca

.

Dana Rogoz împlinește, astăzi, 38 de ani. Actrița a fost surprinsă într-un mod aparte de cei doi copii. Aceștia au așteptat-o cu tort și felicitări, iar urările au curs. Printre cei care i-au trimis un mesaj de suflet s-a numărat și Andreea Esca.

Are familia la care a visat întotdeauna, iar în carieră toate îi merg din plin, pentru că de curând a fost distribuită în serialul „Groapa”. Dana Rogoz trăiește altfel această aniversare. Surprizele au fost multe, dar cele mai intense au venit din partea copiilor.

Dana Rogoz: „M-au așteptat cu tort, cadouri”

„Ieri, când m-am întors acasă de la filmări, m-au așteptat cu tort, cadouri și felicitări cu inimioare. Lia a vrut neapărat să îmi ofere cadou un puzzle, cu care să ne jucăm amândouă, iar Vlad o nouă plantă pentru căsuța noastră. Radu mi-a povestit cât de grea a fost negocierea legată de ce fel de tort să îmi aleagă, dar și cu cât de mare entuziasm mă așteptau acasă cu surprizele pregătite pentru mine. Asta e fericirea mea”, a mărturisit Dana Rogoz, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: De ce o păzește Rogoz pe fiica ei la grădiniță: „Am și plâns, dar pe ascuns”

Citeşte și: Dana Rogoz, succes neașteptat înainte să împlinească 38 de ani: „E pur și simplu nesperat de frumos ce trăiesc” / Exclusiv

Dana Rogoz, felicitată de Andreea Esca

Andreea Esca nu a ratat ocazia și i-a transmis un mesaj de suflet. „La mulți ani, Dana! Tare îmi ești dragă”, i-a urat știrista de la PRO TV.

Dana Rogoz e fericită pentru tot ce trăiește și crede că munca depusă e răsplătită astăzi. „Toamna asta chiar s-au adunat multe reușite profesionale. E foarte plăcut sentimentul și sper să îl păstrez în suflet cât mai mult. Pentru că în profesia noastră nu întotdeauna sună telefonul, nu întotdeauna simți că ești văzut, ba că nu ești acolo la momentul potrivit, ba că șansa, ba că norocul… Dar uite că mai există și perioade, cum e cea pe care o traversez acum, care îmi demonstrează, în primul și în primul rând, ce mult contează să nu îți pierzi răbdarea, să nu abandonezi. Așa că, pe lângă serial, filmez pentru lungmetrajul „Interior zero”, în regia lui Eugen Jebeleanu.

Apoi, cât de curând, voi avea premiera filmului „21 de rubini”, regia Ciprian Mega. Iar primul scurtmetraj scris și regizat de mine, care a avut premiera națională vara aceasta în competiția oficială de la Anonimul IFF,  a fost selecționat la mai multe festivaluri internaționale”, mărturisea Dana Rogoz, pentru UNICA.ro.

Citeşte și: Ce diferență de vârstă este între Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir. „Când am început relația, oamenii comentau!”

Citeşte și: Cum au sărbătorit Dana Rogoz și Radu Dragomir 11 ani de mariaj. Cei oi și copiii se află în Japonia

Cum a trăit celelalte aniversări

Actrița poartă și acum în suflet amintirea unor aniversări de poveste. „Una dintre cele mai fericite a fost cea care a coincis cu premiera filmului MO, regizat de Radu, când eram deja însărcinată cu Lia, în primele săptămâni. Și simțeam că parcă toate planetele se așezaseră frumos să îmi zâmbească. Dar sunt convinsă că și această aniversare va rămâne una greu de uitat, încărcată de emoții frumoase”, povestește Dana Rogoz.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton