Dana Rogoz sărbătorește astăzi doi ani de la nașterea fiicei ei, Lia. Cu această ocazie, actrița a scris un mesaj extrem de emoționant pe rețelele de socializare.
Lia, fiica actriței Dana Rogoz și a regizorului Radu Dragomir, împlinești astăzi, 20 mai, vârsta de doi ani. Cu ocazia aniversării ei, vedeta a publicat pe rețelele de socializare o serie de fotografii cu micuța ei, precum și un mesaj emoționant.
Dana Rogoz, mesaj emoționant de ziua fiicei ei, Lia, care a împlinit doi ani: „Am plâns în hohote”
La mulți ani, fetița noastră minunată! La 8:46, acum 2 ani, în plin debut și haos al pandemiei, ai venit pe lumea asta să o faci mai frumoasă și mai bună! Am plâns în hohote când te-am ținut prima oară în brațe. Te-am arătat tatălui și fratelui de la fereastra maternității, ca după alte câteva zile marea întâlnire, marea reuniune a familiei să se petreacă la ieșirea din spital, în cortul de triaj.
Ai adus atât de multă iubire și veselie în viețile părinților și fraților tăi, că stăm și ne minunăm uneori de noi, de felul în care am devenit, alături de tine, în acești doi ani. Ești o minune, o păpușă de porțelan, o perluță, o mărgică a Universului, o mogâldeață gingașă, parcă desprinsă din povești. Să fii fericită și sănătoasă la trup, minte și suflet! Noi vom fi mereu aproape!, a scris Dana Rogoz.
Actrița a mai povestit că astăzi vor sărbători ziua Liei acasă, alături de familie și câțiva prieteni apropiați, iar mâine distracția va continua la un loc de joacă. Vedeta s-a pregătit pentru aniversarea micuței cu tort și baloane.
Vă zic sincer, fără nicio exagerare, că mă emoționează teribil de tare aniversările copiilor mei. Parcă nu știam cum să trag mai mult de ritualul de somn din seara asta…. să o mai pup un pic, înainte să adoarmă, adică cât încă mai are 1 an.
Am comandat baloanele, tortul, am invitat familia să treacă mâine seară pe la noi, după ce iese Vlad de la școală, și cred că o să ne punem pe un karaoke party, cu hit-ul anului… „Azi Grivei e Mânios”. Îi place mult prea mult Liei, ca mâine, de ziua ei, să nu fie cântat pe repeat de toată lumea prezentă la aniversarea frumoasei vârste de 2 ani, a scris Dana Rogoz în mediul online ieri, 19 mai.