Dana Războiu (46 de ani) a lucrat în televiziune timp de 17 ani, iar apoi s-a retras de pe sticlă și s-a reprofilat.
Fosta prezentatoare de știri de la TVR își împarte acum timpul între creșterea copiilor și Asociația ”Nație prin educație”, unde organizează cea mai mare competiție de robotică din România. Dana Războiu are doi băieți, Mark, din fosta căsnicie cu Bogdan Enoiu și Victor, din actualul mariaj cu Ovidiu Brânzan.
Ea a dezvăluit în cadrul unui interviu recent că după plecarea din televiziune se bucură de mai puțin stres, dar și de mai puțin mercur.
„Mercurul în corpurile noastre”
Jurnalista a declarat că în mediul în care a lucrat timp de 17 ani există ”foarte mult mercur” care a dus, de-a lungul anilor, la apariția multor probleme de sănătate în rândul colegilor ei de breaslă. Dana Războiu spune că aparatura din studiourile de filmare conțin această substanță nocivă pentru sănătate.
Citeşte şi: Dana Războiu a ajuns să prezinte știrile după o ceartă cu Dan Negru
”[Dana Războiu] Face foarte bine. Trăiește cu mai puțin stres decât era în televiziune, sincer, și cu mai puțin mercur! Trebuie să zic de subiectul „Mercurul în corpurile noastre”, pentru că mi-am propus să îl promovez, după ce termin cu Campionatul Național de Robotică. Și cred că e foarte mult mercur, în televiziune. Mulți colegi, din TVR, care au făcut boli grave, nici nu vreau să le rostesc.
Citeşte şi: Dana Războiu, probleme în cuplu: „Aveți grijă cui oferiți timpul vostru, anii voștri și sufletele voastre”
Și boli metabolice sau de imunitate. E foarte mult mercur în aparatură și, mai ales, în fostele becuri. Sunt neoane, în care e mercur. Dacă e funcțional, nu e o problemă, dar dacă se sparge și rămâne, acolo, nu e înlocuit, atunci devine o mare problemă.” – a dezvăluit ea pentru click.ro.
„Am descoperit că am foarte mult mercur în corp”
Fosta vedetă de la TVR susține că și ea a avut de suferit din cauza mercurului. În momentul de față, ea urmează un tratament pentru că a descoperit că are ”foarte mult mercur în corp”.
”Din cauza mercurului, da (n.r. – a avut probleme). Am descoperit că am foarte mult mercur în corp. Și fac, acum, ceva ce se numește terapie de chelare. Chelare ușoară fac eu, cu niște pastiluțe. 3 zile pe săptămână, cu 4 zile pauză. În afară de asta, mercurul ne împiedică foarte mult viețile.
Ne duce spre boli. Pe măsură ce scot mercurul, fac din ce în ce mai bine și sunt din ce în ce mai sănătoasă. Mai plină de energie și de viață.”
Legat de plecarea din televiziune, Dana Războiu a precizat că i-a fost foarte greu să ia acea decizie. Jurnalista a explicat că timp de 17 ani, cât a fost în fața camerelor de filmare, a simțit că poate comunica într-un mod aparte cu publicul căruia i se adresa. Plecarea din televiziune a făcut-o să realizeze că îi lipsesc oamenii de dincolo de micile ecrane.
”Sincer, mi-a fost greu să renunț la televiziune. Asta e adevărat. Mi-a fost foarte greu, pentru că eram obișnuită. Nu făceam doar jurnalism de televiziune, eram și în fața camerelor. Oamenii se uitau la mine. Și, după aceea, au început să mă întrebe de ce nu mai sunt. Și am simțit, așa, o lipsă a comunicării cu oamenii. Dar am o viață bună, liniștită. Mi-o fac eu agitată, că sunt din ce în ce mai ADHD-istă, cumva.” – a mai precizat Dana Războiu.
Foto – Instagram
Ultima modificare martie 6, 2023 3:07 pm