Daniela Coteanu, cunoscută în lumea muzicală drept Dana Marijuana, și-a refăcut viața sentimentală la nici un an de când declara că fostul iubit i-a murit. Artista, în vârstă de 42 de ani, este îndrăgostită de noul ei partener de viață și are de gând să se căsătorească.
În luna martie a acestui an, Dana Marijuana anunța în mediul online, că iubitul ei, sportivul Daniel Burlacu, a murit la 49 e ani, în urma unui accident banal, după ce a căzut de pe o scară.
Iubirea noastră-i veșnică și pură… suflet mare, bun și minunat, te iubim. Un mare campion, un mare erou, cu titlul de cel mai mare spirit de luptător din lume. Cu părere de rău și durere în suflet, vă anunț că Daniel s-a stins din viață vineri dimineață. Luni va fi adus la capela cimitirului Vârteju (Bragadiru), pentru cine vrea să aprindă o lumânare și să-și ia adio de la el. Iar înmormântarea va fi miercuri, începând cu ora 12:00. Dumnezeu să-l odihnească în pace! – a transmis Dana Marijuana, pe pagina de Facebook, la momentul tragediei.
Acum, artista are un nou iubit și plănuiește să facă marele pas. Dana spune că îl cunoaște pe iubitul ei de cinci luni și se înțelege foarte de minune cu el.
Atunci când treci prin asemenea lucruri, ai două variante în viață: ori te duci în jos, ori te ridici și mergi cu capul înainte. Eu am ales, în această situație, să merg mai departe. Nu l-am mai visat deloc pe fostul iubit, nu știu de ce, poate că așa a fost să fie și gata.
Consider că i-am rezolvat toate problemele spirituale pe care le-a lăsat pe această lume, ceea ce este un lucru bun. Îi doresc ca în următoarea viață să fie conștient. În momentul de față sunt bine, sunt cu cineva împreună. Totul datorită bunului Dumnezeu. El a avut grijă de mine și de sufletul meu.
De două luni suntem împreună, iar de cinci luni îl cunosc și toate lucrurile merg așa cum trebuie între noi doi. Iubitul meu mi-a cunoscut copiii, familia, este o relație serioasă, amândoi ne-am asumat defectele și calitățile unul față de altul.
Când ai un partener, trebuie să îl iei cu totul. O să vină și acel moment când o să ne și căsătorim. Avem planuri de nuntă, recunosc acest lucru. Mai avem puțin de așteptat. Nu așa imediat, cu pași mici și siguri spre un viitor bun împreună – a declarat Dana Marijuana pentru Click!.
Dana Marijuan are două fete – Iris (7 ani) și Alesia (16 ani) .
Copiii mei sunt prietenii mei. Sunt două entități care au venit prin mine, trebuie doar să am grijă de ele și am o asigurare că cineva mă iubește cu adevărat. Necondiționat – spunea ea în 2020, la Antena Stars.
O bună perioadă de timp, Alesia a fost crescută de bunicul ei, tatăl Danei, Ion Coteanu, care a decedat în 2017. Dana și tatăl ei nu au avut o relație foarte bună, ei nevorbindu-și ani la rând.
Eu nu l-am urât sau ceva. Cred că mi-a arătat la maxim partea negativă a lucrurilor și a tot. Nici nu a fost nevoie să îl iert, l-am luat ca atare deși era dureros, deși mă duceam la spital, eu la spital mă duceam să mă odihnesc, vacanța mea era acolo. Mă voia perfectă, la propriu – mărturisea artista, în urmă cu câțiva ani.