Dana Grecu și-a botezat fetița în acest weekend. Micuța este cel de-al treilea copil al îndrăgitei prezentatoare de televiziune.
Dana Grecu, care după căsătorie a devenit Dana Chera, a devenit mămică în urmă cu două luni, atunci când a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Micuța a fost creștinată sâmbătă și a primit numele Ana.
Dana Grecu a purtat o rochie albă, asortându-se astfel cu fiica sa. Alături de prezentatoarea TV au fost și colegii săi, Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici.
Dana Chera, în vârstă de 40 de ani, mai are doi copii împreună cu fostul soț, omul de afaceri Bogdan Grecu, pe David, în vârstă de 14 ani și Mihaela, de 11 ani. Aceasta a divorțat în luna ianuarie a acestui an, după un mariaj de 20 de ani, și s-a recăsătorit cu medicul stomatolog Adrian Chera, din Pitești.