Dan Negru, operat de urgență

.
Prezentatorul Antenei 1, Dan Negru a fost operat de urgen

ță chiar înainte de filmarea ediției speciale a emisiunii “Guess My Age – Ghicește vârsta”. El va apărea în emisiune cu mâna bandajată, după ce, cu o seară înainte de filmare, a suferit un accident. 

Dan a povestit că a fost pe un șantier, unde a încercat să-i ajute pe muncitori să care o sticlă care a căzut pe mâna lui și s-a spart. ”A fost o tăietură urâtă, dar acum totul e Ok. Nu se mai vede nimic. Adică, acum nu mai am nimic dar atunci, la filmare, am avut mâna praf. Și niște dureri groaznice. În plus, n-am dormit deloc în noaptea de dinaintea filmării”, a declarat Dan Negru. 

Chiar și așa, el promite că emisiunea va fi una mai mult decât reușită. În prima ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, invitații lui Dan Negru sunt campionii Florin Răducioiu, Cătălin Moroșanu și Marian Drăgulescu. Va fi o ediție specială, în care cei trei mari sportivi se vor afla în postura de concurenți și vor trebui să ghicească cu exactitate vârsta persoanelor, unele dintre ele persoane publice, care vor apărea în fața lor.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton