Dan Negru a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în contextul crizei mondiale adusă de pandemia de coronavirus.
Dan Negru se află în izolare la domiciliu alături de familie. Prezentatorul de televiziune își împărtășește gândurile și trăirile în mediul online, ținându-și la curent fanii cu diferite aspecte din viața sa personală. Acum, Dan Negru a povestit cum i s-a schimbat viața în ultimul timp și susține că acesta este doar începutul pentru că… nimic nu va mai fi la fel: „Eram fericiți și nu știam… A trecut doar o lună de când am primit biletele astea de avion. Mâine dimineață trebuia să zbor cu ele spre Jerusalim împreună cu Părintele Necula de la Sibiu și cu prietenii mei de la Doxologia. Urma să filmăm ceva împreună acolo.
Azi trebuia să termin o parte din filmarile pentru Next Star și la ora asta trebuia sa dorm pentru că azi aș fi filmat toată ziua. La începutul lui aprilie trebuia să zbor la Chișinău pentru filmările la „Roata Norocului” și de Florii as fi zburat la Roma pentru un eveniment organizat de romănii din Italia. Acolo mi-as fi luat și copii. Le-am promis ca-i duc la Colosseum.
În câteva săptămâni lumea s-a schimbat. Nimic din ce știam nu va mai fi la fel. Cei care cred altceva, sunt naivi ! El Pais , ziarul spaniol, a avut cel mai bun titlu zilele astea: Eram fericiți și nu știam ( Éramos felices y no lo sabíamos)”, – a scris Dan Negru pe contul său de socializare.