Dan Negru (53 ani) este unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziue din România. Cu o carieră impresionantă de 30 de ani, showman-ul se arată uluit de felul în care a avansat social media în ultimii ani. Acesta spune că primește mai mulți bani pentur o reclamă pe rețelele de socializare decât pentru a prezenta un spectacol.
Cuprins
Cuprins
Dan Negru, despre influenceri și veniturile din mediul online
Dan Negru, supranumit și ”Regele Audiențelor” a cucerit rapid inimile telespectatorilor și de 30 de ani se află printre cei mai apreciați oameni de televiziune din România. Același succes l-a cunoscut și în mediul online, unde pe Facebook are o comunitate de 765.000 de urmăritori, în timp ce pe Instagram este urmărit de peste 211.000 persoane. Prezentatorul a vorbit acum despre modul în care a crescut mediul online în ultimii ani și cum reclamele de pe rețelele de socializare sunt mult mai bine plătite decât un spectacol.
„Mă cam smintesc ofertele comerciale. A ajuns să coste mai mult să postezi o reclamă decât să prezinți un spectacol. Dacă prezint ceva, mă duc cu avionul sau mașina, să zicem la Cluj, mă îmbrac, mă duc acolo, dorm la hotel, mă pregătesc, apare în față un public, am grijă ce spun și așa mai departe. Și vine unul și zice: „Uite, cu postarea asta, îți dau dublu decât îți dă unul să prezinți”, a dezvăluit Dan Negru pentru gsp.ro.
Întrebat dacă a dat curs ofertelor, Dan Negru a mărturisit că face acest lucru doar dacă reușește să creeze o poveste.
„Dacă pot să fac o poveste din asta, să fie atractivă pentru publicul meu, mă bag. Condiția asta e, să pot face o poveste. Uite, m-a contactat un mare producător de ceaiuri. Și mi-am adus aminte că Mircea Albulescu îmi povestea cum stătea la ceaiuri când s-a apucat pentru prima oară de teatru radiofonic. Mi-a plăcut povestea asta și am transpus-o într-o postare despre ceaiuri. Trebuie să fie ceva cu care rezonez”, a explicat el.
Discriminarea din televiziunea românească
De asemenea, omul de televiziune a vorbit despre discriminarea în România. Dan Negru a precizat că, în timp ce în alte țări există discriminare de gen sau de sex, în țara noastră discriminarea de vârstă este cea care a luat amploare.
„Toată lumea vorbește de diferite tipuri de discriminare, de sex, de rasă, dar în România problema e discriminarea de vârstă. Cunosc o grămadă de oameni care nu-și mai găsesc job pentru că au 40 de ani, 50 de ani. Și nu-i mai vrea nimeni. În media există discriminarea asta. Producătorii de la noi vor să lucreze cu sânge proaspăt, cu oameni care nu au experiență. Tu când îi dai un Ferrari unui om care nu s-a urcat niciodată într-o mașină, el intră cu ea în stâlp. De asta, formatele internaționale au reticență în a veni în România”, a afirmat el pentru publicația menționată anterior.
Prezentatorul a explicat că până și entertainment-ul din ziua de azi a scăzut din cauza faptului că bugetele merg spre social media și nu spre televiziuni.
„N-are cum să nu coboare atâta vreme cât toate bugetele se duc în online. E absolut normal. Bugetele pleacă încet în online, dar, ceea ce e și mai dramatic pentru un prezentator, fie că sunt eu, Brenciu sau Esca, noi am avut în viața noastră doar două-trei opțiuni de muncă. Trei posturi mari și late. Un fotbalist are o grămadă de opțiuni, echipe, un prezentator, nu! Pentru că astea trei televiziuni făceau formate mari”, a precizat Dan Negru.
De ce nu ar mai face emisiuni de Revelion
Timp de 25 de ani, Dan Negru a prezentat emisiunea de Revelion de la Antena 1, fiind lider de audiență. Dar acum el spune că nu ar mai prezenta o astfel de emisiune din mai multe motive.
„Mi-a zis Tatulici o vorbă, care m-a impresionat: „Bă, câți ani ai prezentat Revelioane, 25? Păi, România are 100 de toți! Tu, din suta asta, ai prezentat un sfert!”. Să v-o spun și pe asta! Douăzeci și patru de ani am fost lider absolut. La un moment dat am fost al doilea din Europa, după BBC! De fiecare dată, pe 1 ianuarie mă sunau toți directorii, proprietarii, patronii, colegii să mă felicite. Aveam telefonul plin de lingușeli. Un singur an am fost bară la bară cu ProTV, tot eram în față, dar cu puțin. În anul ăla nu mi-a scris nimeni, mă credeți? Absolut nimeni. Așa că am plecat! De atunci nu le mai fac”, a povestit prezentatorul.
„Oricum, nu mai poți face un Revelion cu artiști captivi, toți sunt confiscați de televiziuni, au contracte de exclusivitate. Pe vremuri erau liberi. Mergeau peste tot, nu erau semnați de unii sau alții”, a subliniat Dan Negru.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dan Negru
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare noiembrie 15, 2024 4:55 pm