Dan Negru, concluzii la sfârșit de 2023: „I-aș lăsa sacul meu lui Moș Crăciun să-i închidă pe toți ticăloșii!” / Exclusiv

.

Dan Negru spune că anul 2023 a fost unul excepțional pentru el pe plan profesional. În vârstă de 52 de ani, celebrul și îndrăgitul prezentator de televiziune s-a bucurat de un succes extraordinar în televiziune în ultimele 12 luni și încheie anul cu brio.

Totul a fost bine și acasă pentru Dan Negru, iar sărbătorile de iarnă vor fi petrecute împreună cu familia, în liniște și armonie.

„A fost unul din cei mai buni ani de televiziune din ultimii 25 pe care i-am trăit”

Noi l-am întrebat pe prezentatorul de la Kanal D ce ar face dacă ar putea oferi un dar României, în scenariul în care ar intra în rolul lui Moș Crăciun pentru un moment, iar răspunsul lui a fost, așa cum era de așteptat, savuros.

Iată ce am mai aflat, în exclusivitate, de la Dan Negru despre schimbările pe care le-ar face legate de anul care tocmai s-a scurs, dar și care sunt dorințele sale pentru 2024.

Cum te prinde finalul de an, ce planuri ai de sărbători?

În perioada sărbătorilor fiecare membru din familie ascundem celuilalt încărcătoarele de telefoane și laptopuri în așa fel încât să nu le mai încărcăm și sa nu le mai deschidem până după Crăciun. Vă recomand jocul ăsta pentru sănătatea familiei.

Citeşte şi: Dan Negru, mesaj după izbucnirea războiului din Israel: „Vă las PACEA mea, a spus Iisus în locul unde azi sunt bombe”

Citeşte şi: Dan Negru, acuzat de discriminare: „Mi-am învățat lecția”. Ce spune despre cea mai nouă controversă a filmelor Disney

Citeşte şi: Dan Negru, prima reacție în scandalul dintre Scărlătescu, Bontea, Dumitrescu și Mona Segall: „Avem profesioniști fără moralitate”

Citeşte şi: De ce refuză Dan Negru să participe la conferințele de leadership: „Dacă aș putea, le-aș interzice”

Cum a fost pentru tine 2023, cum l-ai descrie în câteva cuvinte cheie?

Liniștit. Ecranele de TV aduc multă panică în anii ăștia și mă bucur că noi am adus bucurie și liniște. Acum, la sfârșit de an, m-am uitat pe audiențe. Bucuria a făcut mult mai multă audiență în TV decât panică și frică.

„Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care le voi face în viitor”

Ai schimba ceva pe plan personal/ profesional în legătură cu anul care tocmai s-a încheiat?

Pe plan personal aș da vremea înapoi. Îmi văd copiii crescând, pe mama îmbătrânind. Aș opri timpul pe plan profesional. A fost unul din cei mai buni ani de televiziune din ultimii 25 pe care i-am trăit în lumea televiziunii.

Care e cea mai frumoasă amintire a ta legată de sărbătorile de iarna?

Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care le voi face în viitor.

Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă tu ai fi Moș Crăciun și România ar fi copilul nerăbdător să primească daruri de sărbători, ce i-ai aduce?

I-aș lăsa sacul meu de Moș Crăciun, în care să-i închidă pe toți ticăloșii.

Cum vrei să fie anul 2024? Ce rezoluții ai?

Să-mi păstrez mintea tânără, sănătatea întreagă și familia aproape. Celelalte se pot negocia, cumpăra, vinde…

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton