Da, Andreea va avea un copil

.

În sfârşit, e oficial: Andreea Bănică este însărcinată.
Cariera ei muzicală a fost mai întâi Exotică, apoi Blondy, urmată de o perioadă solo.
Cu toate acestea, pe plan personal interpreta nu a fost niciodată singură.
Cel puţin nu în ultimii 13 ani, de când îl are aproape pe Lucian Mitrea, iubitul şi impresarul său.
Din iunie, anul curent, cei doi s-au şi căsătorit, iar de curând Andreea (30 ani) a anunţat că vor avea un copil.
Conform libertatea.ro, vedeta urmează să nască peste şapte luni.
Interpreta şi sotul său au fost prezenţi, ieri, la cununia civilă a lui CRBL, unul dintre componenţii trupei Simplu.

Pe numele său adevărat, Eduard Andreianu, cântăreţo – dansatorul s-a însurat cu Elena Vâşcu, cea care i-a fost coregrafă pe parcursul emisiunii „Dansez pentru tine”.

Autor
: Andreea Georgescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton