Anca Serea și Adi Sînă au povestit cum sunt sărbătorile de iarnă în familia lor numeroasă, dar și ce au cerut să le aducă Moș Crăciun anul acesta.
Pe Adrian Sînă toată lumea îl știe ca fost solist al trupei Akcent, iar pe Anca lumea de la pupitrul știrilor sportive. Cei doi și-au întemeiat o familie tare frumoasă, dar și numeroasă.
Anca Serea și Adi Sînă au povestit la emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro Tv că sunt foarte ocupați în perioada sărbătorilor de iarnă. Iar pregătirile pentru Crăciun încep încă din luna Noiembrie.
Și pentru că sărbătoarea Crăciunului este una foarte importantă atât pentru Anca, cât și pentru cei mici, Moșul trebuie să fie foarte generos cu familia Sînă – Serea.
Luna decembrie este una aglomerată pentru artiști, dar Adrian Sînă și-a lăsat timp suficient pentru a petrece în familie Sărbătorile de iarnă. Mai puțin Revelionul, când va fi pe scenă.
Cum sunt sărbătorile de iarnă acasă la Anca Serea și la Adrian Sînă
Cum sunt sărbătorile de iarnă acasă la Anca Serea și la Adrian Sînă
Anca Serea are doi copii, pe Sarah și David, din relația cu regretatul afacerist Filip Poplingher.
Cu solistul Adrian Sînă are alți patru, pe Ava, Noah, Moise și Leah. Artistul îi iubește însă în egală măsură pe toți cei șase moștenitori. Vedea spune că-i consideră copiii lui.
Și pentru că sărbătoarea Crăciunului este una foarte importantă atât pentru Anca, cât și pentru cei mici, Moșul trebuie să fie foarte generos cu familia Sînă – Serea.