Alicia Silverstone a dezvăluit pentru The New York Times cum și-a petrecut timpul în izolare, alături de fiul său în vârstă de 9 ani. Actrița și activista americană a reușit să-și uimească fanii cu o mărturisire... mai puțin obișnuită.
Alicia Silverstone, în vârstă de 43 de ani, care în anii ’90 a devenit rapid un idol al adolescenților după ce a apărut în trei videoclipuri consecutive ale formației Aerosmith, a povestit că printre activitățile pe care ea și fiul ei le-au avut în izolare a fost acela de a face baie împreună.
„Eu și fiul meu facem baie împreună și, când nu este el cu mine, fac o baie caldă, care este atât reconfortantă cât și hidratantă”, a spus aceasta, potrivit știrileprotv.ro.
Alicia a reușit și în trecut să stârnească controverse cu privire la metodele ei de parenting neobișnuite. În 2012, aceasta și-a scandalizat fanii printr-un clip în care se vede că îşi hrăneşte fiul cu mâncare pe care înainte o mestecă ea. De asemenea, pe vremea când Bear avea trei ani, aceasta a declarat că băiatul este mândru de faptul că este vegan.
Alicia Silverstone, despre metodele sale de educație
Actriţa a fost căsătorită cu rockerul Christopher Jarecki din 2005 în 2018, cei doi formând un cuplu din 1997. Iubitori de animale, aceștia au ales să îi impună și fiului lor, Bear, născut în 2011, o dieta vegană, încă de la o vârstă foarte fragedă.
Actrița este convinsă că băiatul a crescut sănătos și este plin de energie datorită acestui stil de viață, spre nemulțumirea fanilor ei, care au acuzat-o că împiedică dezvoltarea normală a copilului prin faptul că refuză să-i dea carne în perioada de creștere.
Alicia Silverstone, fostul ei soț, Christopher Jarecki,și fiul lor, Bear Blu Jarecki
Alicia Silverstone a mărturisit că Bear este un copil cuminte și sănătos, care nu a fost nevoit până acum să ia medicamente: „Acea energie a pământului transmisă din vegetale în organele lui l-au făcut un băiat atât de liniştit, de înţelegător, de cuminte. Nu am avut nevoie să-l disciplinez vreodată, să ţip la el. La fel cum Bear nu a trebuit să ia niciodată un medicament. Când copiii nu mănâncă mâncare sănătoasă, nu se simt bine şi nici nu se comportă bine. La fel ca adulţii”, a declarat activista, care s-a declarat de multe ori împotriva vaccinării copiilor.
Actrița din „Clueless” nu pare deloc deranjată că oamenii o critică pentru modul în care își crește copilul, ci dimpotrivă, este mândră de faptul că nu este o mamă tradițională: „Oamenii spun o mulțime de lucruri despre mine, inclusiv că sunt o ciudată, dar cred că mă mândresc cu asta pentru este dificil să fii o persoană care spune lucrurile pe nume și, de asemenea, e greu să fii acea persoană care spune exact lucrul pe care ceilalți nu vor să-l audă”.