Cum și-a petrecut Ilie Năstase aniversarea de 75 de ani

.

Ilie Năstase a împlini 75 de ani pe 19 iulie 2021. Fostul jucător de tenis și-a celebrat aniversarea pe litoral, alături de soția lui, Ioana, și de un alt cuplu. Omul de afaceri a mărturisit că a fost „cea mai frumoasă zi” de naștere și că nu și-a dorit nimic în mod deosebit, fiindcă „are de toate”.

Cum și-a petrecut Ilie Năstase aniversarea de 75 de ani

În anii trecuți, Ilie Năstase s-a sărbătorit organizând petreceri cu sute de persoane. Anul acesta, însă, fostul tenismen și-a dorit altceva. „A fost o zi frumoasă pentru că am avut alături de mine cel mai important om, pe soția mea, Ioana, și un cuplu de prieteni.

Anul acesta mi-am dorit altceva, mai multă liniște. Nu am organizat nimic, pentru că am vrut ceva intim. Am avut muzică bună, în surdină, și am stat până la 4 dimineața. Cred că am fi prins răsăritul dacă nu era Ioana obosită”, a spus Ilie Năstase, pentru Click!.

„M-au sunat familia, prietenii, am stat toată ziua cu telefonul la ureche. Ioana mi-a dăruit un parfum care-mi place mie, și o cămașă pe care mi-a cumpărat-o din Grecia. Sincer să fiu, nu prea am nevoie de nimic, am de toate.

Liniște, iubire și sănătate vreau de la acest an. Și, probabil, o casă la malul mării (râde). Chiar i-am spus și soției mele că a fost cea mai frumoasă zi pe care mi-am serbat-o în viața mea.

Cât suntem tineri alergăm după obiecte și lucruri nesemnificative, dar odată cu vârsta ai suficientă înțelepciune să apreciezi ce e cu adevărat important în viața unui om”, a mai spus Ilie Năstase.

Citește și:

Brigitte Pastramă, declarații surprinzătoare despre fostul mariaj cu Ilie Năstase

Cum s-au cunoscut Amalia și Ilie Năstase. „A fost o schimbare majoră”

Alessia, fiica cea mare a Amaliei Năstase, bursieră la o prestigioasă școală de arte din Paris

Fostul jucător de tenis a mai fost căsătorit de 4 ori

Prima soție a lui Ilie Năstase a fost modelul belgian Dominique Grazia. Fostul cuplu s-a căsătorit în anul 1972 și a divorțat 10 ani mai târziu, în 1982. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Nathalie (42 de ani).

Doi ani mai târziu, fostul jucător de tenis s-a recăsătorit cu actrița Adelaide Alexandra King. Perechea a adoptat doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas (30 de ani) și Charlotte (28 de ani). Ilie și Alexandra au fost căsătoriți timp de 18 ani, iar copiii lor au rămas în grija mamei după divorțul din 2002.

Timp de șase ani, din 2004 până în 2010, sportivul a fost căsătorit cu Amalia Năstase. Împreună au doi copii, două fiice, Alessia (16 ani) și Emma (13 ani). Din 2013 până în 2018, Ilie Năstase a fost căsătorit cu Brigitte Sfăt, iar în 2019 s-a căsătorit cu Ioana Simion.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton