Cum se simte Valentina Pelinel la 5 luni de la operația la genunchi

.

Valentina Pelinel (41 de ani) a suferit o operație de ligament încrucișat anterior în toamna anului trecut. Valentina și soțul ei, Cristi Borcea (51 de ani), au împreună trei copii, un fiu și două fiice gemene, Milan (5 ani) și, respectiv, Indira Maria și Rania Maria (2 ani). Perechea s-a căsătorit civil pe 12 septembrie 2018, în România, iar religios pe 30 septembrie 2019, în Ungaria.

Cum se simte Valentina Pelinel la 5 luni de la operația la genunchi

„Dragii mei, în ultima perioadă, sufrageria mea s-a transformat în sală de recuperare. La 5 luni de la operația la genunchi, sunt recunoscătoare pentru că mă simt bine, aproape complet refăcută. Deși recuperarea continuă, sunt fericită că tot greul a trecut. Am avut parte de tot suportul soțului și familiei mele și le mulțumesc din suflet. N-aș fi avut aceste rezultate, însă, fără o echipă de profesioniști atât de talentați cărora le mulțumesc pentru profesionalism, răbdare și dedicare”, a scris modelul în mediul online

„Sunt foarte ok. Am avut o operație de ligament încrucișat anterior și sunt cu piciorul în orteză. Mi-e un pic greu să mă mișc. Acum 8 ani mi-am franjurat ligamentul într-un accident la ski și mi-a fost bine 8 ani. Am făcut sport, am dus două sarcini, dintre care una gemelară”, povestea Valentina Pelinel în octombrie 2021, la Antena Stars.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce spun Cristi Borcea și Valentina Pelinel despre al 10-lea copil al omului de afaceri

Ce mari au crescut și ce frumoase sunt gemenele lui Cristi Borcea cu Valentina Pelinel

Valentina Pelinel a apelat la fertilizarea in vitro: „Nu trebuie să ne ferim”

„Între timp s-a rupt, cum era de așteptat, pentru că eu sunt o persoană activă, fac mult sport, am făcut și sporturi de contact. A trebuit să fac această operație pentru că nu pot să fiu o persoană sedentară. Vreau să mă mișc, vreau să fac sport la nivelul la care am făcut până acum și, pentru asta, era necesară operația”, a mai spus Valentina Pelinel, potrivit Spynews.

Cristi Borcea este tatăl a nouă copii. Din primul mariaj cu Mihaela Borcea, bărbatul are trei copii, un fiu, Patrick, și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo. Din căsnicia cu Alina Vidican, Cristi Borcea mai are doi copii, un fiu și o fiică, Alexandru și Gloria. Iar din relația cu avocata Simona Dana Voiculescu, Cristi mai are o fiică, Andreina Carolyn Christine.

Foto: Instagram

Ultima modificare martie 15, 2022 12:06 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale