După ani de tensiuni şi distanţare, Oana Roman pare că şi-a reconstruit relaţia cu tatăl ei, Petre Roman. După moartea mamei sale, Mioara Roman, cei doi s-au apropiat considerabil, iar vedeta vorbește cu afecțiune despre relația lor actuală. În plus, Oana Roman uimește publicul cu schimbările fizice spectaculoase, adoptând un stil de viață sănătos.
Cuprins
Cuprins
Cum se înțeleg Oana Roman și tatăl ei, Petre Roman, în prezent
După ani de neînțelegeri și o distanțare evidentă, mai ales după divorțul din 2007 al părinților săi, Oana Roman și tatăl său, fostul premier Petre Roman, au început să repare relația. Vedeta a declarat de-a lungul timpului că, în ciuda unor perioade dificile, relația lor s-a îmbunătățit semnificativ în ultima perioadă, mai ales după moartea mamei sale, Mioara Roman.
„Ne întâlnim destul de des. Cât de des poate și el, cât de des pot și eu, dar ne mai vedem. A mai fost pe la noi, vorbim des. Tot pleacă, tot vine, el pleacă pe la conferințe mereu. Pleacă la cursurile pe care trebuie să le țină. Este așa între un dute-vino mereu, dar e foarte bine că are activitate și că e super forță. Nu știu dacă l-ați văzut cum arată, dar este spectaculos tata”, a spus Oana Roman pentru Viva!
Petre Roman, acum în vârstă de 78 de ani, impresionează prin forma sa fizică și prin stilul de viață energic, ceea ce a devenit o sursă de mândrie pentru fiica sa.
În ciuda programului încărcat, Oana Roman este fericită că tatăl ei face eforturi să fie mai prezent în viața ei și a nepoatei sale, Isa, mai ales după declaraţiile făcute la câteva luni de la moartea Mioarei Roman.
„El pe mine mă sună, vorbim foarte des, dar mi-aș dori să fie și fizic prezent mai mult în viața Izei (n.r. – fetița ei), da”, a spus ea într-un interviu pentru Cancan, potrivit libertatea.ro.
Ce dietă urmează Oana Roman pentru a se menține în formă
Pe lângă schimbările în relația cu tatăl său, Oana Roman impresionează și prin transformările fizice din ultima vreme. Vedeta a reușit să slăbească cât şi-a dorit, iar acum se menține într-o formă de mult dorită. Secretul succesului său în lupta cu kilogramele în plus este postul intermitent (fasting), o metodă pe care o urmează cu strictețe de mai bine de trei ani.
Dieta bazată pe postul intermitent a devenit un stil de viață pentru Oana Roman, care a recunoscut că rezultatele obținute au determinat-o să continue cu această metodă. În plus, fiica lui Petre Roman este conștientă că forma fizică de invidiat pe care o afișează nu este doar rezultatul fastingului, ci și al disciplinei și moderației în alegerile alimentare.
„Țin fastingul meu, pe care îl țin constant de trei ani de zile. Am curele pe care le fac cu ceai. Foarte des înlocuiesc cina cu un shake proteic și, chiar și când mănânc, mesele alea în acele opt ore, încerc să mănânc cât mai cu măsură posibil”, mai spune Oana Roman pentru Viva.
Cine a invitat-o la o cină surpriză pe Oana Roman
Relația dintre Oana Roman și fiica ei, Isa, este una extrem de apropiată, iar vedeta nu ratează nici o ocazie să împărtășească momentele speciale petrecute împreună. Recent, Oana Roman a fost surprinsă de o inițiativă emoționantă a fiicei sale, care i-a pregătit o cină surpriză la restaurantul preferat al vedetei.
„Voiam să vă povestesc că Isabela a sunat, la 10 ani, a rezervat masă la un restaurant care știe că mie îmi place foarte tare și m-a invitat în seara asta la restaurant. Nu mi-a spus unde venim, mi-a pus adresa pe Waze și am venit direct aici.
Și, da, a rezervat singură masa și plătește singură, pentru că are banii ei. Deci pe mine nu mă scot la masă prietenele și nici vreun bărbat, mă scoate la masă și îmi face surpriză fetița mea cea minunată. Sunt binecuvântată, ceea ce vă doresc și vouă”, a povestit Oana Roman, în mediul online, potrivit cancan.ro.
Cele două au luat masa la un restaurant libanez, locul preferat al vedetei, și s-au bucurat de timpul petrecut împreună. Relația dintre Oana și Isa este una deosebită, iar momentele de acest gen sunt o adevărată sursă de bucurie și mândrie pentru vedetă.
Sursa foto: Instagram
Ultima modificare octombrie 1, 2024 5:00 pm