Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului “Iubire și onoare”, iar astăzi au o familie numeroasă cu trei băieți. Diferența de vârstă dintre ei, de aproape 10 ani, nu a constituit niciodată un impediment. Iar la buna funcționare a lucrurilor dintre ei a contribuit și mama actorului, care a preferat să rămână neutră și să nu țină partea niciunuia dintre ei la diversele discuții care s-au ivit de-a lungul timpului între cei doi îndrăgostiți. Prezentatoarea emisiunii “Sunt celebru, scoate-mă de aici” are numai cuvinte de laudă la adresa mamei lui Radu Vâlcan, prin urmare expresia “soacră, soacră poamă acră” nu este valabilă în familia ei.
Adela Popescu are o relație foarte bună cu mama ei și, de când a intrat în viața lui Radu, a reușit să construiască o legătură frumoasă și cu mama lui Radu Vâlcan. E drept că atât nora, cât și soacra locuiesc separat, însă doamna Vâlcan a venit acasă la Adela și la Radu ori de câte ori a fost solicitată, având în vedere că numărul nepoților a tot crescut și a ajuns la 3.
Adela Popescu, despre mama lui Radu Vâlcan: “Am o soacră foarte relaxată, care nu se bagă deloc în discuții”
Și, după spusele protagoniștilor, cei trei moștenitori sunt suficienți, niciunul nu mai are în plan vreun alt bebeluș.
“Chiar am avut, de exemplu, perioada în care Radu a fost plecat în Thailanda (n.r. sezonul trecut al emisiunii), două săptămâni a stat cu noi mama mea, două săptămâni a stat soacra și ai spune că cele două săptămâni cu soacra sunt complicate, nu sunt deloc. Ne-am împărțit programul, ba chiar e super cool”, a declarat, pentru UNICA.RO, Adela Popescu.
Prezentatoarea TV are și o bonă filipineză care o ajută la creșterea celor 3 copii, însă are nevoie și de întăriri, așa că apelează la bunici pentru a suplini absența lui Radu Vâlcan de acasă.
Adela Popescu nu a încercat să-și impresioneze soacra: “Sunt un exemplar reușit în general, sunt o fată politicoasă”
Adela Popescu este o persoană sociabilă, care reușește să se facă plăcută de oamenii din jur și fix așa s-a întâmplat și în momentul în care Radu a prezentat-o, pentru prima oară, mamei sale. Adela Popescu susține că nici măcar la începutul relației cu Radu Vâlcan nu a încercat să o impresioneze pe mama acestuia. A preferat să se comporte natural, să fie ea, fără să facă vreun efort special pentru a-i intra în grații.
“Sunt un exemplar reușit în general, sunt o fată politicoasă, nu am simțit nevoia să fac asta”, ne-a spus ea amuzată.
Mai mult, în situațiile în care nu i-a convenit ceva, nu a fost cazul să îi spună direct acest lucru, pentru că soțul ei a fost întotdeauna pe fază și a intervenit discret și la timp. “Îi spunea Radu, Radu este mult mai pretențios decât mine, mai ales când vine vorba de mama lui și nici nu apucam să deschid gura că el deja îi spusese”, a declarat, pentru Unica.ro, Adela Popescu. Așa că finețurile legate de relațiile interumane au fost prinse din zbor și astăzi formează una dintre cele mai trainice familii din showbiz.
Adela Popescu: “Radu tot timpul mi-a transmis că eu sunt cea mai importantă”
Timpul a demonstrat că ambele doamne Vâlcan au reușit să fie pe aceeași lungime de unde și să se înțeleagă bine. Un secret al armoniei dintre ele este lipsa rivalității, întrucât Radu nu a evidențiat niciodată calitățile uneia dintre ele în comparație cu cealaltă.
Elegant și cu maturitate, soțul Adelei Popescu a reușit să acorde atenția și importanța cuvenită atât mamei sale, cât și partenerei sale de viașă, fără ca niciuna să se simtă pusă în umbra celeilalte.
“Și a mai fost ceva important în relația pe care eu o am cu ea și anume faptul că Radu tot timpul mi-a transmis faptul că eu sunt cea mai importantă. Și atunci, din poziția asta, tu nu ai ce să ai cu soacra, de obicei apar conflicte când ți se pare că soțul tău o prețuiește mai mult pe mamă decât pe tine și atunci tu ca soție începi să evidențiezi defectele, dar nu e cazul la noi, asta zic”, a mărturisit Adela Popescu pentru Unica.ro.
Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împreună de 12 ani și au împreună 3 băieți: Alexandru, Andrei și Adrian.