Cum scapi de grăsimea de pe abdomen cu 2 exerciţii. Mirela Stelea îţi arată

.

Mirela Stelea primeşte des complimente pentru silueta ei, dar pentru aceasta designerul nu ratează nici o şedinţă la sala de sport.”Lumea te vede că arăţi bine, dar în spatele acestei imagini este foarte multă muncă”.

Şi pentru că tot a venit vara şi tentaţia unor piese vestimentare cu vedere la abdomen este mare, trebuie să ne şi pregătim pentru afişarea unuia tonifiat. Mirela Stelea a dezvăluit exerciţiile pe care le face pentru a avea un mijlocel tras prin inel.
Cum scapi de grăsimea de pe abdomen cu 2 exerciţii. Mirela Stelea îţi arată

„Este recomandat să ai sprijinul unui antrenor atunci când te decizi să mergi la sală. Exerciţiile pot fi personalizate în funcţie de fizionomia fiecărei persoane şi de scopul final. Există însă două exerciţii, aparte de clasicele abdomene, cu care nu dai greş atunci când vrei sa arzi stratul de grăsime de pe abdomen.
Cum scapi de grăsimea de pe abdomen cu 2 exerciţii. Mirela Stelea îţi arată

Pentru primul este necesar să aveţi o greutate de tip kettleblell cu care să faci serii de câte 15 balansuri. Porneşti stând în picioare cu braţele întinse la 90 de grade, ţinând în mâini kettlebeel-ul, şi cobori apoi cu acesta între picioare având genunchii îndoiţi. Faceţi 15 repetări de acest tip.
Cum scapi de grăsimea de pe abdomen cu 2 exerciţii. Mirela Stelea îţi arată

Apoi, alternaţi cu 15 flotări de tip squat. Mai exact, staţi drepţi, cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, va aplecaţi atingând cu palmele podeaua şi având genunchii îndoiţi, apoi, ţinând palmele pe podea, săriţi cu picioarele în spate până ajungeţi în poziţia de flotare.
Cum scapi de grăsimea de pe abdomen cu 2 exerciţii. Mirela Stelea îţi arată

Faceţi o flotare, apoi reveniţi în poziţia anterioarăşi vă ridicaţi. Repetaţi acest exerciţiu, alert, de 15 ori. Apoi alternaţi cu cel precedent, cu kettlebell, de 15 ori. Avantajul este că le puteţi urma acasă, durează până în 15 minute şi sunt foarte eficiente”, ne recomandă Mirela Popa, fostă Stelea, într-un recent interviu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton