Adina Buzatu și Cătălin Botezatu au explicat cum trebuie să te îmbraci în noaptea de Revelion, în funcție de petrecerea la care vei participa. Designerii au precizat că este foarte important locul unde petreci noaptea dintre ani, atunci când alegi o ținută.
Cuprins
Cuprins
Adina Buzatu, recomandări pentru noaptea de Revelion
Noaptea dintre ani este prilejul ideal pentru a scoate din dressing cele mai spectaculoase ținute și pentru a străluci. Însă, Adina Buzatu atrage atenția asupra acestui lucru: nu poți purta orice, oriunde. Ținuta trebuie aleasă în funcție de locul în care vei sărbători trecerea în noul an.
„Ne alegem ținuta în funcție de aspectul fizic, locație, stilul personal. Dacă vorbim de munte, ținuta va fi adaptată, o maletă, o pereche de pantaloni ușori, mai lejeri, nu jeanși, dar pot fi pantaloni de stofă, slim fit sau oversize. Dacă vorbim de un local, undeva elegant, poate fi vorba de un smoking negru sau un costum cu cămașă, cravată”, a precizat Adina Buzatu pentru Wowbiz.
Designerul a precizat că în prezent „se poartă mult cămășile cu ac, care dau eleganță cravatei, ridică un pic nodul”.
„Putem purta varianta de costum cu trei piese, cu vestă. Un lucru important: dacă alegem vesta, niciodată nu o purtăm cu curea, arată groaznic, se vede foarte urât, recomand bretele, așază foarte bine pantalonii, fără cute”, a precizat Adina Buzatu.
Citește și: Ce trebuie să ai în buzunar de Revelion
Citește și: De ce nu este bine să porți roșu de Revelion. Astrologii trag un semnal de alarmă
Cum te îmbraci dacă petreci Revelionul în club
Dacă petreci Revelionul într-un club, ținuta se va schimba radical.
„Dacă vorbim de un club, sacoul de catifea e o variantă foarte bună, cu o pereche de pantaloni relaxați, cu ghete sau sneackerși în picioare, cu cămașă și batistă sau tricou și batistă”, a mai zis designerul.
Citește și: Gabriela Cristea și-a dus soacra la salon, înainte de Revelion. Vedeta a apelat la o schimbare de look
Citește și: De ce se mănâncă pește de Revelion
Adina Buzatu atrage atenția supra faptului că trebuie pus accentul pe calitate.
„Alegeți calitatea pentru că hainele de calitate țin în timp. Un costum de bună calitate poate ține 20 de ani, sigur dacă nu ai mari oscilații de greutate. E foarte important să nu mai cumpărăm cantitate, să ne gândim și din punct de vedere al sustenabilității. Cu cât cumperi mai mult și arunci, cu atât practic irosești și bani, irosești și timp cumpărând. (…) Eu vă sugerez așa: cumpărați-vă puțin și foarte bun”, a subliniat ea.
Ce ținute să porți de Reveluion, potrivit lui Cătălin Botezatu
La rândul lui, Cătălin Botezatu are câteva recomandări pentru ținutele pe care să le porți în noaptea de Revelion.
„Contează foarte mult unde serbăm Revelionul, pentru că nu te poți duce la o cabană cu paiete sau rochie cu mărgele. Dar majoritatea petrecerilor de Revelion în ultima perioadă au tematici, cum ar fi Marele Gatsby sau Black Tie, categoric doamnele pot aborda ținute cu paiete sau mărgele, pene și nu în ultimul rând, blănuri. Recomandarea mea este ca doamnele să nu aleagă neapărat culori pentru noaptea de Revelion, pentru că noaptea dintre ani înseamnă totuși eleganță, lux. Aș merge pe non-culori, negru, culori metalice, mult auriu, argintiu, dar în niciun caz culori tari, nici măcar roșu. Oamenii spun că dacă e Crăciun sau Revelion, ar trebui să poarte roșu, e greșit. Nu suntem crăciunițe”, a explicat designerul pentru Cancan.
„Știu că în toamnă a fost nebunia cu burgundy și probabil multe persoane vor fi tentate să poarte această nuanță, doar că este foarte greu de accesorizat și de purtat. Nu orice doamnă poate să poarte așa ceva. Dacă o doamnă nu are o anumită talie, ținută, aspect, nu recomand să poarte această nuanță. Eu aș merge pe clasic. Nu întotdeauna culorile care sunt pe trend, foarte în vogă, stau și bine pe toată lumea. Decât să dai greș cu o rochie de brand, pe trend, mai bine alegi ceva clasic. Pentru cine își permite, albul este o variantă foarte interesantă, pentru că de câțiva ani e foarte in să porți alb iarna. Pot opta pentru blănuri albe, rochii albe, pantalon cu sacou alb, sau chiar și un alb ecru, unt”, a subliniat Cătălin Botezatu.
Sursă foto:
Ultima modificare decembrie 31, 2024 12:38 pm