De ani buni, Ioana Ginghină a devenit adepta metodelor de înfrumuseţare naturală, iar pe blogul său personal actriţa oferă soluţii la îndemână şi uşor de realizat.
Ioana Ginghină ţine legătura în permanenţă cu doamnele şi domnişoarele care îi urmăresc postările de pe internet şi le dă tot felul de sfaturi pentru sănătate şi frumuseţe. Printre acestea se numără şi recomandările Ioanei Ginghină privind pielea capului, care trebuie îngrijită atunci când simți că devine sensibilă.
„Ştiu că poate vi se pare ciudat, dar și scalpul nostru are nevoie de gomaj și chiar de măști hrănitoare. Câte dintre noi nu ne-am trezit cu coji sau mătreață în păr fără niciun motiv, iar apoi ne-am chinuit să scăpam de ele. De multe ori stresul sau cosmeticele necorespunzătoare tipului nostru de scalp ne fac surprize neplăcute. Atunci e nevoie de un gomaj, cât mai natural, care să înlăture toate cojile și să lase pielea capului cât mai curată. Chiar și excesul de sebum se poate regla cu un scrub adecvat și o mască.
Vă propun azi un astfel de scrub pe care eu îl folosesc atunci când dermatita mea seboreică își face de cap. Amestecați o linguriță de zahăr brun cu 2-3 lingurițe de balsam. De preferat un balsam natural. Eu folosesc acum balsamul de păr cu rozmarin și ulei de măsline, care are rozmarin și lavandă în compoziție, ideal pentru un scalp iritat și gras. Frecați foarte bine cu acest amestec pielea capului iar apoi spălați-vă normal cu șamponul dumneavoastră.
Se poate folosi și bicarbonatul de sodiu în loc de zahăr brun, pentru părul cu rădăcină mai grasă. Se știe că acesta absoarbe excesul de sebum.
Acest scrub se poate folosi la fiecare spălare a părului sau o dată pe săptămână. Se mai poate adăugă și o picătură de ulei esențial de mentă sau apă florala de mentă, care vă vor răcori pielea capului. Apa florală se poate folosi și la clătire, în ultima apă, pentru o senzație fresh a scalpului”, a scris Ioana Ginghină pe site-ul ei.
(Sursa: ioanaginghina.ro)
Ultima modificare iunie 3, 2015 5:19 pm