Cum s-au cunoscut magicianul Robert Tudor și soția lui, Elena: „Am zis că este femeia care va aduce magie în viața mea”


Magicianul Robert Tudor și soția sa, Elena, formează un cuplu solid, fiind căsătoriți de peste un deceniu și părinți a doi copii, un băiețel și o fetiță. Recent, au participat împreună la emisiunea „Power Couple România”, sezonul 2, unde au făcut o echipă excelentă și chiar au reușit să câștige nu doar inima publicului, ci și premiul cel mare. Cum s-au cunoscut însă cei doi și cum se înțeleg după atâta timp.

Cum s-au cunoscut magicianul Robert Tudor și soția lui, Elena

Elena și magicianul Robert Tudor au făcut o super echipă în emisiunea Power Couple, pe care au și reușit să o câștige, dar și în viața reală. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 20 de ani, prin interemediul rețelelor sociale, iar de atunci sunt de nedespărțit.

Într-un interviu recent, Robert și-a adus aminte de momentul în care și-a văzut prima data soția și a fost sigur că ea îi va schimba viața în bine. „Ne-am cunoscut pe Facebook, dar când ne-am întâlnit, reacția mea a fost: „Aceasta este femeia care va aduce magie în viața mea”.”, a spus Robert Tudor pentru Fanatik.

Și, ca în orice cuplu, au mai existe și momente dificile, însă Elena și Robert Tudor au reușit să le depășească cu brio, prin comunicare. „Oricât de dificil ar fi fost, am știut că doar vorbind deschis și susținându-ne unul pe celălalt, vom putea merge mai departe”, a spus și Elena, potrivit sursei citate anterior.

Citeşte și: Robert Tudor și Elena, declarații emoționante după ce au câștigat Power Couple 2025. „Sunt șocată!” În ce vor investi marele premiu

Citeşte şi: Cine este Robert Tudor de la Power Couple. Povestea impresionantă de viață a simpaticului magician

Citește și: Cum își cresc magicianul Robert Tudor și soția lui, Elena, de la Power Couple 2025, cei doi copii: „Eu sunt polițistul rău”. Detalii despre nunta cuplului din Las Vegas / Exclusiv

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă soția magicianului Robert Tudor

Secretul unei relații de lungă durată

Tot în cadrul aceluiași interviu, Robert Tudor a dezvăluit care este secretul unei relații de lungă durată, ținând cont de faptul că el și soția lui sunt împreună de 20 de ani.

Încredere, comunicare, dragoste și respect. Dacă știi să râzi împreună și să te asculți, poți trece peste orice. De cele mai multe ori eu, pentru că îmi dau seama că nu merită să lungim discuția și energiile negative.„, a încheiat acesta.

foto – Facebook/Instagram

Ultima modificare martie 6, 2025 4:23 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale