Cum s-au cunoscut Irinel Columbeanu și Monica Gabor

.

Irinel Columbeanu (64 de ani) a lansat în decembrie 2021 cartea „Istoriile unui vehement. Ipocrația”. Cartea are și un al doilea volum, „Apofenia”, care se va lansa în februarie 2022, și în care a detaliat momentul în care el și fosta lui soție, Monica Gabor (34 de ani), s-au cunoscut.

Cum s-au cunoscut Irinel Columbeanu și Monica Gabor

Irinel și Monica au împreună o fiică, Irina Columbeanu, în vârstă de 15 ani. Irina locuiește în prezent în SUA cu Monica și cu iubitul ei, Mr. Pink, precum și cu fiul bărbatului. „Irina mi-a transmis dragostea ei, iar Monica, faptul că îmi ține pumnii”, a dezvăluit Irinel Columbeanu pentru Fanatik, în ziua lansării primului volum.

„I-am spus Monicăi să vină și ea la lansarea celei de-a doua cărți, care are loc în februarie. Și normal ar fi, fiindcă figurează și ea în acest al doilea volum, să vină”, a declarat Irinel Columbeanu, pentru WOWbiz. „E chiar personajul principal. Și dacă vine ea, poate vine și Irina, dar mi-am dat seama că are școală. Mie mi-ar plăcea să vină, dar nu vreau să le încurc programul. Sunt convins că și ele își doresc să vină, dar acum să vedem dacă va fi posibil”, a încheiat.

Pe volumele pe care le-a oferit fostei partenere de viață și fiicei lor, Irinel a scris câte un mesaj. „Fiicei mele Irina, În așteptarea apariției tale, at least în cel de-al doilea volum și forever in my heart”, i-a scris Irinel Columbeanu fiicei sale. Pe cartea oferită modelului, afaceristul a scris: „Monicăi, Împreună cu cele mai curate și sincere gânduri ale mele. P.S.: Cam pe la pagina 187, de-abia veneai pe lume :))”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

O mai iubește Irinel Columbeanu pe Monica Gabor? Ce a declarat recent

De ce s-au despărțit Irinel Columbeanu și Anna Lesko

De cât timp nu și-a mai văzut Irinel Columbeanu fiica?

În al doilea volum, Irinel descrie momentul primei întâlniri cu Monica, în seara zilei de 13 iulie 2005. Monica se oprise la București în drum spre mare, unde trebuia să ajungă alături de alte modele de la agenția Transilvania Fashion, pentru a face fotografii care să-i servească drept recomandare în proiectele viitoare.

Studioul foto se afla în același bloc din Piața Victoriei unde Irinel își avea birourile. Modelul a fost așteptat în stația microbuzului cu care venise din Bacău de soția lui Matei Miko, patronul agenției de modele Transilvania Fashion.

„Chiar când Ili își strângea lucrurile ca să plece, Matei intră brusc în biroul lui cu Monica, o fată îmbrăcată în blugi și cu o bluză mulată, verde. Era înaltă, brunet-șatenă, cu mâini și picioare lungi, cu ochi mari, negri, și buze cărnoase, roșii. Era nemachiată și parcă un pic jenată. Ili se ridică de la birou și se îndreptă spre ea cu mâna întinsă”, povestește Irinel Columbeanu în a doua lui carte, potrivit Impact.

În același volum, Irinel Columbeanu povestește, printre multe altele, și despre prima ceartă cu Monica, în fața președintelui Traian Băsescu, la mare, la festivalul Callatis. Din volum nu lipsește nici momentul cererii în căsătorie la Casa Vernescu sau cel în care a prezentat-o pe Monica părinților lui. Totodată, cartea conține detalii despre vacanța celor doi din Dubai, dar și despre cearta lor de la trei zile de la nuntă.

Foto: Libertatea.ro

Ultima modificare ianuarie 26, 2022 3:12 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale