Teo Trandafir revine în casele românilor, începând de sâmbătă, cu “Teo Show” într-o nouă formulă de conținut. Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare sâmbătă și duminică, de la 10:00, la Kanal D, și va răspunde atât nevoii de informare a telespectatorilor, cât și celei de relaxare, în mijlocul familiei. Teo este nerăbdătoare să dea startul show-ului și să își “reîntâlnească” publicul după o vacanță binemeritată și a vorbit despre aceste sentimente, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Unica.ro
Teo, telespectatorii ți-au simțit lipsa și abia așteaptă să revii pe micul ecran. Ai avut parte, însă, de o binemeritată vacanță. Cum ai petrecut această perioadă, ai călătorit? Care au fost cele mai interesante locuri și experiențe trăite în această perioadă?
Eu nu călătoresc foarte mult și, mai ales, în perioada asta mi se pare imprudent. Am preferat o destinație sigură, am fost la niște prieteni la Sibiu și a fost absolut minunat. Am depănat amintiri, ne-am „încălzit”
prietenia care, altfel, tinde să se răcească fiind distanța destul de mare.
Vei reveni din 27 august pe micul ecran. La ce să se aștepte telespectatorii?
Pentru mine în momentul în care am decis împreună cu echipa formatul final, a fost o surpriză, una plăcută, mai ales că nu am mai facut niciodată așa ceva. Vor exista informații, comentarea unor subiecte de interes cu invitați din diverse domenii, vom avea și componenta de entertainment pentru că ne dorim să îi și relaxăm pe oameni, mai ales că suntem în weekend.
„Sunt și zile mai grele, când primești vești care nu te bucură, dar treci peste ele”
Este dificil să ții o emisie de 2 ore și să fii mereu fresh, informată, cu prezență de spirit. Cum reușești acest lucru? Pari că ești mereu la curent cu tot ce se publică, difuzează, lansează…
Eu sunt în general un om vesel și nu îmi vine peste mână să fiu eu însămi timp de două ore. Sigur, sunt și zile un pic mai grele în care primești vești care nu te bucură, dar treci peste ele, pentru că două ore nu sunt o eternitate. Acum este mai ușor să te informezi decât era când m-am apucat eu de meseria asta, în 1994. Atunci trebuia să avem ziare, acum avem Internet, televiziuni și radio. Eu ascult tot timpul știrile radio, astfel încât toate informațiile să ajungă la mine în timp util.
Teo Show va fi difuzat în fiecare zi de weekend. Cum arată weekendurile lui Teo Trandafir? Cum le petreci în general?
Nu am avut niciodată o rețetă pentru weekend cum foarte puțină lume cred că are. Fiecare weekend se petrece în funcție de nevoile pe care le ai pentru săptămâna următoare; dacă nu ai mâncare, gătești, dacă nu ai haine călcate, le calci, mai ales sâmbăta. În general fac ce trebuie să fac ca să îmi fie mai comod săptămâna următoare. Dacă rămâne timp pentru relaxare, este perfect.
Care este secretul longevității în televiziune?
Nu știu. Cred că fiecare treaptă trebuie urcată fără să te gândești la sfârșitul drumului. Treaptă cu treaptă, zi după zi, în fiecare moment trebuie să te gândești la următorul moment și asta este tot. Nu cred că trebuie să îți clădești așteptări sau o strategie, pentru că s-ar putea să rămâi dezamăgit.
„Iubirea se zgârie ușor, prietenia nu cere nimic”
Întotdeauna ai vorbit foarte frumos despre prieteni și prietenie, spunând că ești norocoasă să ai în preajma ta prieteni adevărați. Cum definești tu prietenia? Cum te convinge un om că este demn de a-ți fi prieten, ce calități apreciezi la cei din jurul tău?
După părerea mea prietenia este mai statornică și te bazezi mai mult pe ea decât pe iubire. Iubirea se „zgârie” ușor, însă prietenia nu cere nimic, este necondiționată. Omul care îți e prieten îți va sări în ajutor, asa cum și tu o faci în momentul în care are nevoie. Prietenia se bazează pe niște valori mult mai profunde decât iubirea. De iubit putem iubi șase luni, dar prietenia nu poate dura doar atât.
În general, îmi place să fiu sigură că un prieten nu mă va trăda în momentul în care voi fi într-o situație în care nu mi-aș dori să fiu, că nu face publice lucrurile pe care i le spun, așa cum eu la rândul meu țin secrete de ani. Oamenii care îmi sunt prieteni știu asta, vin, mi se confesează și sunt în absolut confort că nu voi duce mai departe informația. A doua calitate este generozitatea. Un „zgârcit” nu poate să fie un prieten.
„Maia este acum majoră, poate să ia decizii în funcție de ceea ce își dorește”
Maia este deja un adult. Cum sunt acum discuțiile voastre? Ce fel de sfaturi îți cere?
Îmi cere tot felul de sfaturi în funcție de nevoile pe care le are, nu aș putea să le definesc într-un fel. Discuțiile sunt altfel, pentru că Maia este acum majoră și chiar poate să ia decizii în funcție de ceea ce își dorește ea, nu neapărat în funcție de ce o sfătuiesc eu să facă.
Este un sfat pe care l-ai primit de la fiica ta și de care ții cont?
Da, este același sfat pe care îl primesc de la oamenii care mă cunosc cu adevărat, și anume să am cu adevărat încredere în mine. Eu nu știu să am încredere în mine și mi se pare că oamenii care au completă încredere în sine sunt neghiobi pentru că nu admit posibilitatea de a greși. Eu știu că voi greși, aștept doar momentul în care se va întâmpla asta și, firește, sunt foarte atentă. Asta poate fi interpretată ca lipsă de încredere în sine…
„Ai încredere în tine!”
Îți mai amintești cum era Teo la 18 ani? Cum îți imaginai atunci viața ta, cum te proiectai peste ani?
Sigur, intrasem la facultate la Universitatea București, făceam arabă ca limbă principală și îmi aduc aminte că a ieșit rectorul să ne țină un discurs și a spus și atunci am realizat responsabilitatea locului și momentului vieții mele în care mă găsesc. Dacă rectorul îmi spune mie , trebuie să mă ridic la această demnitate.