Andreea Berecleanu a dezvăluit secretul unei vieți de cuplu fericite. Știrista spune că a decis să dea o șansă vieții reale și să o lase la o parte pe cea virtuală.
De când a devenit soția medicului Cestetician Constantin Stan, Andreea a decis că este timpul să aloce mai mult timp propriei persoane și pasiunilor ei, astfel că, atunci când timpul îi permite, își ia câteva zile libere pentru a se relaxa în diverse destinații.
Pe timpul acestor vacanțe, prezentatoarea renunță la telefon și alte tipuri de tehnologie.
„Țin foarte mult la momentele noastre în vacanță și când este vacanță, mai ales vacanța de vară, dar și cea de iarnă, atunci aproape că uit de telefon. Evident că țin legătura cu cei de acasă, cu mama, în fiecare zi, cu copiii dacă nu sunt cu noi, dar atât. Aproape că nu există telefonul pentru mine”, a mărturisit Andreea Berecleanu pentru Libertatea.
De asemenea, ea a spus că a luat decizia de a renunța temporar la tehnologie după ce a realizat cât de multe lucruri frumoase pierde stând cu ochii în telefon și încercând să rezolve lucruri ce pot fi amânate.
Același lucru se întâmplă și în weekenduri, când Andreea pune mâna pe telefon doar în caz de urgență. Ea susține că un astfel de „detox” este necesar din când în când, pentru a ne putea bucura de viața reală.
Sursă foto: Facebook
Ultima modificare februarie 15, 2019 12:53 pm