Home > Vedete > Cum reuşesc Irina şi Răzvan Fodor să facă faţă fiicei adolescente: „Vorba dulce… aduce la ochi daţi peste cap”. Ce meserie vrea să aibă Diana
Cum reuşesc Irina şi Răzvan Fodor să facă faţă fiicei adolescente: „Vorba dulce… aduce la ochi daţi peste cap”. Ce meserie vrea să aibă Diana
Viața de părinte vine la pachet cu provocări, iar pentru Irina și Răzvan Fodor, creșterea fiicei lor adolescente, Diana, nu face excepție. Într-un interviu sincer oferit revistei VIVA!, îndrăgita prezentatoare a vorbit despre metodele lor de parenting, micile conflicte din casă și visurile mari ale Dianei, care, deși ar avea toate calitățile unui artist, se orientează spre un alt drum profesional.
Cum reuşesc Irina şi Răzvan Fodor să facă faţă fiicei adolescente
Irina Fodor a recunoscut cu umor că, deși încearcă să fie calmă și înțelegătoare cu fiica ei, abordarea ei educativă nu este întotdeauna pe placul adolescentei.
„Vorba dulce… aduce la ochi dați peste cap de mă mir că nu o ia amețeala”, a spus prezentatoarea de la „Asia Express” pentru VIVA!, subliniind că orice încercare de a face morală se termină cu un mic „spectacol” din partea Dianei.
Cât despre cum reuşeşte totuși să găsească un echilibru, Irina Fodor a dezvăluit secretul: o amenințare subtilă cu tăierea accesului la internet face minuni atunci când sarcinile zilnice nu sunt îndeplinite.
Irina Fodor a mai ţinut să precizeze că nici ea, nici Răzvan Fodor nu folosesc metode dure, ci încearcă să mențină un mediu deschis, în care fiica lor, Diana să se simtă liberă să fie ea însăși, dar în același timp să înțeleagă importanța responsabilității.
Cum gestionează Irina Fodor discuţiile despre băieţi cu fiica sa, Diana
Orice părinte care trece prin perioada adolescenței copilului știe că discuțiile despre relații și băieți devin inevitabile. Deși Răzvan Fodor încă nu s-a obișnuit cu ideea, Irina Fodor a mărturisit că, până acum, aceste subiecte au rămas „secrete” între ea și Diana.
„Tati se obișnuiește mai greu cu ideea. (…) Există tot felul de curiozități și întrebări pe care le disecăm împreună, fără să îi punem inima pe jar lui Fodorică”, a adăugat Irina Fodor pentru sursa menţionată anterior.
Cât despre temerile pe care Irina Fodor le are vizavi de creşterea Dianei, prezentatoarea a dezvăluit că are multe frici legate de siguranţa fiicei sale, mai ales în lumea asta plină de tentaţii.
Știind că atât ea, cât și Răzvan Fodor au fost adolescenți rebeli, prezentatoarea de la „Asia Express” consideră că experiențele lor din trecut îi ajută să fie pregătiți pentru provocările ce urmează.
„Ooo, mi-e teamă de multe lucruri, de asta încerc să sădesc în ea un set de valori și mă rog să fie verticală în a le urma. Știu că vor exista tentații, curiozități, răzvrătiri și mă rog să mă țină Dumnezeu sănătoasă la cap, ca să le pot lua în piept pe toate. Răzvan a fost un adolescent rebel, eu tot pe acolo, deci avem informații suficiente din experiența personală ca să ne considerăm cât de cât pregătiți pentru ce o să urmeze”, a mai spus prezentatoarea de la „Asia Express”.
Ce meserie ar vrea să aibă Diana, fiica Irinei şi a lui Răzvan Fodor
Deși ar putea avea un viitor strălucit în lumea artistică, Diana Fodor și-a îndreptat interesul spre o altă direcție.
„Este foarte pasionată de muzică, de teatru, cântă la pian, ar avea stofă de artistă, dacă și-ar dori asta”, a spus Irina Fodor.
Totuși, dorințele Dianei par să se îndrepte către domeniul științelor naturii, iar planurile ei de viitor includ o carieră în cercetare. Acest interes științific vine la pachet cu o posibilă facultate în străinătate, dar Irina și Răzvan îi oferă tot sprijinul necesar, fiind pregătiți să o susțină indiferent de decizia finală.