Cum putem opri îmbătrânirea. Sfaturile lui Dan Oros, în podcastul lui Mihai Morar: „Trebuie să ne mișcăm mai mult” / Video

.

Fiecare persoană și-ar dori să fie veșnic tânără. Însă îmbătrânirea este un proces prin care toți trec în viață. Există, totuși, posibilitatea ca la interior să ai o vârstă mult mai mică decât cea din buletin. Despre cum putem opri îmbătrânirea a vorbit Dan Oros în podcastul lui Mihai Morar.

Oros, care este Head of Marketing Google și YouTube România, a explicat în podcastul „Fain și Simplu” cât de important este un stil de viață echilibrat în procesul de îmbătrânire al organismului omului.

Dan Oros: „Îmbătrânirea e o boală”

Dan Oros susține că oamenii își pot prelungi viața atunci când au niște obiceiuri sănătoase. Potrivit acestuia, calitatea somnului joacă un rol foarte important, la fel și primul lucru pe care îl faci atunci când te trezești.

„Îmbătrânirea este o boală ce poate fi tratată, cred mult în asta. În primul rând, contează cum reușim să îmbătrânim mai frumos și să ne prelungim viața și aici sunt o grămadă de lucruri pe care le putem face și al doilea lucru e partea de cum reușim să întinerim, aici se fac deja experimente de întinerire a celulelor, experimente pe șoareci, care nu mai văd și reușesc să le redea vederea, dar aș lăsa deoparte partea aia”, a afirmat Dan Oros în podcastul lui Mihai Morar.

Citește și: Andreea Perju vorbește despre o nouă căsătorie, după divorțul de tatăl fetițelor: „Nu cred în singurătate deloc”/ Exclusiv

Citește și: Cristina Șișcanu, vânătă la ochi pe Instagram. „Nu vă imaginați durerea!” Ce a pățit soția lui Mădălin Ionescu

Obiceiuri care te ajută să îți întinerești organismul

Acesta a explicat că omul are două vârste: una cronologică și una biologică.

„Deci una este vârsta noastră cronologică, și una este vârsta noastră biologică, care ne arată cât de bătrân e corpul nostru. Vârsta mea biologică e de 22 de ani. Studiile arată că 20% contează gena, iar restul se leagă de obișnuințele tale, de ce mănânci, de cum dormi. Dacă este să le împărțim pe niște categorii, în ordinea asta ar fi: somnul, nutriția și sportul, apoi alte obiceiuri”, a explicat acesta.

Dan Oros a precizat că, atunci când te trezești, este important să ieși afară, la soare, pentru ca organismul tău să știe că ți-ai început ziua.

„Majoritatea oamenilor au nevoie de un somn de opt ore, dar pe lângă durata lui, e importantă calitatea somnului, care e dată de diferiți factori, adică să nu stai cu ochii în ecran înainte să dormi, să ai o cameră cât de cât rece. La o oră după ce te trezești, este important să ieși și să vezi soarele, așa își dă seama corpul că ți-ai început ziua. Dacă e înnorat, trebuie să stai puțin mai mult afară. În loc să stai 10 minute, stai 20-30 în așa fel încât să vină suficientă lumină în ochii tăi”, a precizat bărbatul.

Citește și: Acasă la Măruță. Cum arată vila în care locuiesc Andra, Cătălin și cei doi copii / Foto

Dan Oros: Cum trebuie să arate meniul zilnic

La fel de importantă pentru procesul de anti-îmbătrânire este alimentația care, dacă este una necorespunzătoare, îți poate da stări de oboseală.

„Când vine vorba de nutriție, sunt doi factori: elimină ce este rău, vorbesc de fumat, alcool, nu trebuie să mâncăm atât de mult și des, să ținem fasting, post. Carnea pune mare presiune pe corp. Corpul nostru nu e obișnuit să consume atât de multă mâncare”, a subliniat Dan Oros.

„Eu 16 ore nu mănânc și mănânc într-o fereastră de 8 ore. Dacă vrei să-ți controlezi și nivelul de glicemie, nu trebuie să consumăm deserturi pe stomacul gol. În momentul respectiv, glicemia ta crește foarte mult, apoi scade puternic și îți dă o stare mare de oboseală.”, a explicat el.

Invitatul lui Mihai Morar a spus că este foarte important ca oamenii să consume cât mai multe verdețuri.

„Ar trebui să mănânci tot ce înseamnă verdețuri, salate, apoi vine partea de proteine și grăsimi și apoi vin carbohidrații. Eu mâncam foarte multă pâine, am eliminat-o aproape complet, mai mâncam foarte mute dulciuri, iar eu acum nu mai consum deserturi. Mie nu-mi place alcoolul, dar mai consum vin la ocazii. De la 2,3 pahare în sus de alcool pe săptămână, deja este dăunător, are impact și asupra somnului”, a mai spus Oros.

Citește și: Ce afaceri secrete au vedetele. Mai multe staruri s-au îmbogățit din antreprenoriat

Cum putem opri îmbătrânirea

Dan Oros a povestit cum a reușit el să oprească procesul de îmbătrânire și chiar să își întinerească organismul cu 10 ani. Iar un factor important în joacă eliminarea stresului.

„Când suntem stresați, trebuie să ne mișcăm puțin mai mult, ieși la aer, plimbă-te. Ieși și vezi lumina soarelui, asta te relaxează. Încerc să consum și mai puțini carbohidrați, noi suntem obișnuiți să consumăm foarte mulți. Carne mănânc, da. Aici e o discuție foarte aprinsă, dar studiile spun că este ok, dar îmbătrânește corpul mai repede”, a precizat el.

„Eu mănânc cam o dată la două zile, dar nu sunt foarte strict la asta. Elimină ce îți face rău, apoi adaugă lucrurile care îți fac bine. E mult mai ușor să spui ce nu ar trebuie să faci, decât să vezi ce trebuie făcut”, a explicat Dan Oros.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dan Oros

Sursă foto: Instagram, Captură video

Ultima modificare martie 20, 2023 12:56 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale