George Burcea (35 de ani) trece printr-una dintre cele mai frumoase și interesante perioade din viața lui. De câteva luni, fostul soț al Andreei Bălan (38 de ani), locuiește în SUA cu iubita lui, Viviana Sposub (26 de ani). Burcea a jucat în serialul „Wednesday”, în regia lui Tim Burton, interpretând personajul Lurch Addams, ceea ce i-a adus un succes formidabil în carieră.
După premiera serialului, actorul a început să primească o mulțime de invitații la diferite evenimente și se bucură de celebritate și de aprecierea publicului care l-a urmărit. Practic, viața i s-a schimbat radical după ce a fost invitat la premiera serialului și a stat pe covorul roșu alături de nume grele din Hollywood precum Catherine Zeta-Jones, Jenna Ortega, Gwendoline Christie sau Christina Ricci.
În urmă cu câteva zile, Geoerge Burcea a avut o nouă întâlnire cu publicul, fiind invitat să dea autografe și să fotografieze împreună de cei care l-au urmărit pe Netflix.
Cu acest prilej, fostul soț al Andreei Bălan a avut parte de o surpriză foarte plăcută din partea uneia dintre fete, Ella. Fata cea mare a actorului, care în toamnă va împlini vârsta de 7 ani, a făcut un desen simpatic în care îl înfățișează pe tatăl ei și pe iubita acestuia, Viviana Sposub. Ella l-a sunat pe Burcea în timpul sesiunii de autorgafe pentru a-i arăta desenul.
Vezi în GALERIA FOTO ce surpriză i-a făcut Ella tatălui ei.
„Uneori nu realizez ce mi se întâmplă, dar am învățat să mă bucur de fiecare moment din plin. E copleșitor să întâlnești atâția oameni iubitori! P.S. Dacă urmăriți până la final veți vedea ce surpriză a primit TATI… Prima mea experiență cu voi (n.r. – publicul). A fost emoționant, uimitor. Înseamnă totul pentru mine că ați venit să-l cunoașteți pe Lurch. Abia aștept să ne redevem!” – a scris actorul în dreptul unei filmări în care le arată fanilor câteva momente cheie de la sesiunea de autografe, dar și desenul făcut de fata cea mare a lui și a Andreei Bălan.
George Burcea și Viviana Sposub s-au cunoscut pe paltourile de filmare ale show-ului „Ferma” și fomrează un cuplu de mai bine de doi ani.
“Prima dată când ne-am întâlnit a fost pe platourile de filmare de la “Ferma”și de atunci suntem de nedespărțit. Întâmplarea face că da, suntem din același oraș, am frecventat aceleași locuri, doar că între noi există și diferența de vârstă, aveam alte cercuri de prieteni. Tu când veneai la cluburi pe lângă blocul meu, eu eram mică, mă jucam în nisip” – spunea Viviana, în urmă cu câteva săptămâni, pentru Unica.
Ca în orice cuplu, între cei doi mai există și momente tensionate, iar cel care „se aprinde mai tare” este George Burcea.
“Se întâmplă să ne mai ciondănim, pentru că suntem oameni. Eu mă aprind mai repede, mă supăr destul de repede, dar după aceea îmi trece și vreau să dau timpul înapoi: “Hai, iubire, că nu a fost așa!” Și de acum se supără el. Dar reușim întotdeauna să ajungem la un numitor comun și nu cred că stăm prea mult timp supărați, că stăm și în aceeași casă și ar fi culmea să stăm supărați, adică avem lucruri de făcut” – a declarat actorul.