Alex Bodi a fost eliberat din arestul preventiv și a ținut să facă primele declarații despre viața lui personală, după despărțirea de Bianca Drăgușanu.
Afaceristul nu doar că a reluat legătura cu rusoaica Daria Radionova, însă cei doi formează acum oficial un cuplu și se declară mai fericiți ca oricând. Totodată, el spune că abia la închisoare și-a dat seama de persoanele care îi sunt cu adevărat alături.
”Îți dai seama de adevăratele persoanele care îți rămân alături, indiferent de momentele prin care treci, de situație, chiar dacă ai sau nu nevoie de ei, important este să știi că ai pe cine te baza”, a declarat Alex Bodi în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Antena Stars, notează Spynews.
Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI
Ce făcea Daria Radionova cât timp Alex Bodi era la închisoare
Conform Spynews, rusoaica i-a fost aproape în cele mai grele momente din viața lui și s-a ocupat de familie și de afaceri. ”În primul rând, nu că nu m-aș fi așteptat ca Daria să fie atât de puternică, dar chiar mi-a dat dovadă de un caracter pozitiv. Mi-a dat putere, nu suntem roboți, toți ne hrănim cu sentimente, mereu îmi zicea că ea crede în mine, a fost pozitivă. Ea a ținut legătura cu ai mei, vorbeau, pentru că eu aveau voie la doar trei apeluri pe săptămână și nu puteam să sun pe toată lumea, cu partenerii de afaceri, a fost un sprijin”, a mai adăugat afaceristul în interviul oferit pentru Antena Stars.