Mirela Vaida a fost prezentă aproape toată vara pe micul ecran, cu excepție a două săptămâni, când a fost plecată în vacanță: o dată în Italia, iar recent în Turcia. Prezentatoarea emisiunii ”Acces Direct” a povestit pentru Unica.ro cum își menține silueta, dezvăluindu-ne ce reguli își impune în vacanțe, dar și care e metoda rapidă de a slăbi după concediu. Vedeta face tot posibilul să își mențină greutatea constantă sau să aibă mici oscilații de kilograme, care să fie insesizabile pentru telespectatori.
Mirela Vaida, gazda emisiunii ”Acces Direct”, a bifat în urmă cu o săptămână un concediu în Turcia la ultra all inclusive, optând pentru turismul turcesc datorită serviciilor bune din punct de vedere al cazării, mâncării și al entertainment-ului, având în vedere că ea și soțul ei au trei copii, iar pentru distracția lor în primul rând au ales o astfel de vacanță. Doar că pe lângă distracție și răsfățul culinar își spune cuvântul.
Mirela Vaida, secretul siluetei la 42 de ani și trei copii: ”Nu mănânc dulciuri, nu beau sucuri, nu mănânc pâine”
Mirela Vaida a povestit, pentru Unica.ro, cum se descurcă în concediu, mai ales când există la tot pasul atracții culinare.
”Vrând-nevrând iei kilograme în plus în vacanță, de asta e și vacanță ca să bucur. Dacă îmi plac foarte mult anumite mâncăruri – cum sunt eu cu mâncărurile chinezești sau sushi, chestii din astea pe care nu le mănânc toată ziua și care sunt bune – le mănânc. În schimb nu mănânc dulciuri, nu mănânc înghețată multă, nu beau sucuri, nu mănânc pâine, dar în rest îmi plac mâncărurile bine făcute”, ne-a povestit ea despre regulile pe care și le impune, tocmai pentru a nu suferi crunt la întoarcerea acasă.
Și nu a suferit, având în vedere că a păstrat cât de cât un echilibru în deplasarea în Turcia. Totuși, ca să fie în cea mai bună formă, vedeta Antena Stars arde calorii acasă. Având o emisiune în direct de luni până vineri, concerte și spectacole în weekend, dar și 3 copii – Carla, Vlad și Tudor – prezentatoarea TV nu își permite să mai lipsească alte ore de acasă pentru a se antrena la sală. Așa că treptat și-a cumpărat diverse aparate pentru a-și lucra corpul. Vedeta are atât bandă de alergare, cât și bicicletă eliptică, pe care se antrenează atunci când timpul îi permite.
Mirela Vaida mănâncă o dată pe zi și înoată zilnic
După vacanța la ultra all inclusive, Mirela Vaida a adoptat un regim sărac în calorii pe care îl asociază cu multă mișcare.
”Reglez greutatea din foarte multă apă și încerc să mănânc o dată pe zi și doar salate și grătar, atât. Din cauza căldurii nu am mai făcut sport spre rușinea mea, dar ne-am făcut piscină în curte. Am deschis-o luna trecută și încerc să înot cât pot: dimineața sau seara să fac câteva bazine, să mă relaxez la piscină și aștept să se mai ducă căldura, pentru că și pe bandă nu poți să alergi dimineața pentru că e foarte cald”, a declarat, pentru Unica.ro, Mirela Vaida.
Vedeta TV a intrat în familia Antenei 1 în urmă cu 14 ani, când prezenta emisiunea Mireasă pentru fiul meu. În ultimii ani, ea a preluat emisiunea Acces Direct, unde dezbate diverse cazuri sociale, încercând să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor. Mirela Vaida este absolventă de Drept, dar muzica și televiziunea sunt domeniile care au atras-o foarte mult și în care a făcut carieră.
Citește și: De ce s-a lovit Nicole Cherry după ce și-a lansat brandul de haine: „N-am reușit să mai fac față” / Exclusiv
Sursa foto: Instagram
Ultima modificare august 20, 2024 9:22 am