Din ce câștigă Rocsana Marcu bani în Anglia. “Am mai multe joburi, trebuie să fac mereu câte ceva”

.

A cochetat cu muzica în România, dar adevăratul succes financiar l-a obținut în Anglia! Rocsana Marcu lucrează ca agent imobiliar, dar organizează și evenimente la care aduce artiști din țară. Ba mai mult, recrutează și studenți pentru facultățile din Marea Britanie.

Și ca și cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, Rocsana Marcu are planuri mari și în Dubai, unde toate visurile par posibile.

Rocsana Marcu are mai multe joburi în țara lui Charles

“Am mai multe joburi aici, în Anglia, nu pot să stau locului, trebuie să fac mereu câte ceva. Sunt agent de real estate, fac evenimente și recrutez studenți. Este al doilea business al meu în Anglia! Recrutez studenți, pentru că eu am avut firmă în România, dar atunci mă ocupam în mare parte de filipineze”, spune Rocsana Marcu pentru Click!.

Fetele artistei, încântate de noul stil de viață

Artista a reușit să se obișnuiască rapid cu traiul de acolo, unde și studenții au numeroase beneficii. Ba mai mult, și fetițele ei, Mayra (15 ani) și Indira (11 ani), s-au adaptat rapid la noul stil de viață. 

“Legat de bani, în mare parte mulți se înscriu la facultate ca să aibă o diplomă și să termine o facultate. În același timp îi susține și Guvernul, așa că își permit în felul acesta să se întrețină pe perioada facultății, pentru că se dau bani destui de mulți. Adică o mamă cu copii primește în jur de 15.000 de lire pe an, în 3 tranșe, deci cam 5.000 într-o tranșă, plus aproape10.000 de lire bani pentru facultate. Asta înseamnă că vreo 25.000 de lire primești de la Guvern pe an.

Dacă studiezi patru ani, primești 100.000 de lire, deci nu cred că mai face vreun Guvern așa ceva pentru studenți. Eu nu am mai auzit undeva în lumea asta să fie atât de tare sprijiniți studenții”, a mai spus Rocsana.

Rocsana Marcu, studentă la Drept în Anglia

Vedeta își continuă și studiile în Anglia, fiind studentă la Facultatea de Drept, iar mai nou activează ca agent imobiliar și în Dubai.

„Am început să vând acum foarte multe proprietăţi şi în Dubai, pentru români şi pentru englezi. Toată lumea vrea să cumpere case acolo, pentru că sunt preţuri foarte bune. Cu siguranţă o să îmi iau şi eu casă în Dubai, pentru că merg acolo de 20 şi ceva de ani, în fiecare an, şi am văzut cum s-a dezvoltat”.

Rocsana Marcu s-a mutat în Anglia în 2020, după ce și-a închiriat vila pe care o deținea.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton