Home > Vedete > „Cum e cu breton?” Andreea Esca și-a surprins fanii cu o coafură îndrăzneață, iar răspunsul lor este viral: „Am crezut că e Dana Budeanu!”
„Cum e cu breton?” Andreea Esca și-a surprins fanii cu o coafură îndrăzneață, iar răspunsul lor este viral: „Am crezut că e Dana Budeanu!”
Andreea Esca (52 de ani) și-a surprins fanii din mediul online după ce postat o fotografie în care apare cu breton. Vedeta de la Pro TV a vrut să vadă cum îi stă dacă își schimbă coafura ei clasică, iar fanii s-au bucurat să o vadă într-o asemenea ipostază.
Andreea Esca este de aproape 30 de ani fidelă coafurii care a consacrat-o – tunsoarea bob (ce a mai variat în lungime de-a lungul anilor) și culoarea blondă a părului. Este adevărat că au mai fost dăți când prezentatoarea Știrilor de la Pro TV și-a schimbat nuanța părului, dar nu a renuțat niciodată la tunsoare și la modul în care își aranjează părul.
Cert este că nimeni nu a văzut-o până acum pe micile ecrane, pe Andreea Esca, cu breton. Vedeta de la Pro TV a postat recent în mediul online o fotografie în care apare cu breton, fiind vorba despre o perucă, evident. Jurnalista și-a dorit să le arate fanilor cum i-ar sta dacă și-ar face breton, iar reacțiile acestora nu au întârziat să apară.
„Bună dimineața! Cum e cu breton?” – a scris Andreea Esca în dreptul unei poze în care apare cu breton. Postarea a atras o mulțime de reacții pozitive în rândul internaușilor, dar au fost și persoane care au criticat schimbarea de look.
Jurnalista povestea în urmă cu ceva vreme că este o fire foarte activă și sportul este secretul ei pentru o formă fizică de invidiat. Vedeta de la Pro TV spune că face antrenamente fizice „orice s-ar întâmpla” și încearcă să aibă un stil de viață cât de poate de sănătos.
„Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață, dar merg la sport dintotdeauna, în mod regulat, orice s-ar întâmpla. Nu am fumat niciodată, nu știu dacă contează, alcool nu prea beau. Beau câte un pahar undeva, așa de gust. Nu e pasiunea mea!
Dansez mult, îmi place muzica, am prieteni foarte simpatici, am o familie frumoasă. Toate aceste lucruri, la un loc, reprezintă cumva o viață sănătoasă”, a povestit Andreea Esca, citată de PRO TV.