Dana Rogoz și regizorul Radu Dragomir s-au cunoscut pe platourile serialului La bloc, au ajuns să formeze rapid un cuplu, apoi s-au căsătorit.
Deși mulți nu le-au dat prea multe șanse la început, iar asta din cauza diferenței de vârstă. Povestea lor a mers nestingherită înainte. Ieri, cei doi au bifat 11 ani de mariaj.
Dana Rogoz: “Împlinim 11 ani de la cununia civilă, adică de când am spus amândoi DA, emoționați, fericiți. Tot la fel ne-a suprins și Vlad”
“Împlinim 11 ani de la cununia civilă, adică de când am spus amândoi DA, emoționați, fericiți, zâmbind cu gură până la urechi. Tot la fel ne-a suprins și Vlad în aceste fotografii, la atâția ani distanță de acel moment. Nici că mi-aș fi putut imagina câte aventuri frumoase vom fi trăit împreună în primii 11 ani. Și ce copii minunați ne vor privi cu ochi iubitori în fiecare zi. La mulți ani, Radu! La mulți mulți mulți ani înainte!”, a mărturisit Dana Rogoz pe o rețea de socializare.
Dana Rogoz și soțul ei au marcat evenimentul alături de Lia și Vlad, copiii lor, dar și de Barbul, fiul lui Radu Dragomir din primul mariaj, în Japonia, acolo unde familia a plecat în vacanță.
“Ieri am plecat din Tokyo spre nouă cazare din Osaka, făcând un ocol prin Hakone. Practic, într-o singură zi, pentru tot acest traseu, am schimbat în total 12 trenuri și metrouri. Norocul nostru a fost că am trimis bagajele mari prin curier direct la destinație și am călătorit doar cu un rucscac mic cu schimburi și niște genți de mâna, pline cu cărți și jocuri pentru copii. Dar ne-am descurcat mai bine decât aș fi crezut.
Ținta era muntele Fuji, doar că el nu a vrut să se arate neam. A stat non stop ascuns printre nori. Așa că am găsit alte lucruri interesante de făcut în Hakone. În primul rând, trebuie să spun că mi-a plăcut în mod special gara din acest orășel de munte.
Când am coborât din tren, am mai rămas special câteva minute pe pasarelă ca să mă bucur de atmosfera locului. Apoi ne-am decis că cea mai bună opțiune pentru noi, având în vedere vremea, este Hakone Open Air Museum. A fost o surpriză cu totul neașteptată acest muzeu. Pornind de la instalațiile pentru copii și până la pavilionul dedicat lui Picasso! Cine și-ar fi închipuit că pe un vârf de munte vom găși lucrări ale lui Picasso?! Foarte frumos acest muzeu în aer liber, cu totul special”, a mai spus Dana Rogoz.
„Trebuia să ne vedeți alergând după Lia prin labirint”
Nu au lipsit, însă, nici peripețiile. La un moment dat, fiecare membru al familiei alerga după cineva, dar distracția a fost pe măsură. “Bine, trebuia să ne vedeți alergând după Lia prin labirint, în timp ce ea alerga după Vlad, care alerga după Barbu. Ne-am gândit că nu ar fi fost o idee grozavă să o pierdem într-un labirint.
Trenul care urcă și coboară între gara din Hakone și muzeu e o atracție în sine, pentru că trebuie să facă mișcări dute-vino, panta fiind prea abruptă. Pe seară, am ajuns la cazarea din Osaka”, a adăugat ea.