Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, pe data de 22 mai 2024. După 60 de ani de carieră în teatru şi film, marele actor s-a retras din industrie, în singurătate, fiind treptat măcinat de durerea cauzată de moartea soţiei sale. Suferinţa pricinuită de trecerea în nefiinţă a acesteia i-a provocat maestrului răni atât de adânci în suflet, încât l-a dus în situaţia în care nu mai voia să iasă din casă. La o zi de la decesul lui Costel Constantin, noi detalii despre cum au arătat ultimele sale zile de viaţă au ieșit la iveală.
Cuprins
Cuprins
Costel Constantin nu a putut trece peste moartea soţiei sale, Mihaela
Costel Constantin şi Mihaela au fost de nedespărţit până în ultimele clipe de viaţă ale femeii. Marele actor şi partenera sa de viaţă s-au cunoscut în urmă cu 50 de ani, iar de la primul dans jucat împreună, au rămas alături unul de celălalt până când moartea i-a despărţit.
Cu câteva zile înainte să moară, Costel Constantin povestea pentru gândul.ro cât de mult a suferit atunci când a pierdut-o pe cea care i-a fost alături necondiţionat. Potrivit spuselor lui, Mihaela a murit în somn, iar atunci când a venit salvarea, decesul a fost declarat, declaraţie ce i-a rămas prezentă în suflet până în ziua în care şi el a trecut în nefiinţă.
”Eram în pat cu ea. A murit în somn. Când a venit salvarea și i-au luat pulsul, medicul mi-a spus că a murit, dar atunci ea s-a mișcat. I-am spus uite, uite, a mișcat, dar medicul mi-a spus: «Domnule Constantin, a murit, este doar un spasm post mortem»”, povestea, printre lacrimi, marele actor, potrivit gândul.ro.
Costel Constantin suferea de diabet şi înainte să moară a căzut şi s-a lovit
Costel Constantin suferea de diabet, iar vineri, cu cinci zile înainte să moară, chiar el a declarat pentru sursa menţionată anterior cum i s-a făcut rău, a căzut şi s-a lovit în zona feţei. Marele actor mai trecuse în urmă cu patru luni printr-o situaţie de genul, însă de data aceasta căzătura îi rănise destul de rău chipul.
După decesul soţiei sale, cel care a avut mare grijă de acesta a fost chiar băiatul pe care Mihaela l-a avut din prima căsătorie cu Dan Puican, pe numele său, Vlad, care este de profesie medic.
Alături de el s-a aflat şi prietenul lui, actorul Virgil Ogănaşu, care a trecut şi el prin durerea cauzată de pierderea soţiei sale, în urmă cu un an, motiv pentru care îl suna regulat pentru a-i ridica moralul şi pentru a-l scoate din tristeţea profundă în care intrase. Costel Constantin deseori îi mărturisea prietenului său că ce îl consolează este faptul că partenera sa de viaţă a murit în somn şi că nu a suferit.
Potrivit informaţiilor, diabetul l-a făcut pe fondul stresului, după pierderea soţiei sale, Mihaela, ajungând în punctul în care ieşea din casă doar pentru treburi urgente, care necesitau prezenţa lui.
Actorul va fi înmormântat alături de soţia lui, Mihaela
Costel Constantin şi fiul său biologic, din prima căsătorie, Tudor, au avut o relaţie distantă până în 2020, când nora sa a intervenit în comunicarea dintre cei doi şi i-a apropiat. Chiar dacă fiul său nu păstra o legătură strânsă cu marele actor, cea care era la curent cu activitatea sa şi cu starea lui de sănătate era chiar Cristina Constantin, cea care i-a devenit un fel de fiică maestrului.
Cristina Constantin a declarat pentru gândul.ro, că marele actor ar fi suferit un AVC după ce a căzut şi s-a lovit la cap. Îndurerată, nora marelui actor a mărturisit că avea o relaţie foarte apropiată cu socrul său, mai ales că băieţelul ei a moştenit pasiunea bunicului său, pentru teatru.
Totodată, nora maestrului a dezvăluit că trupul neînsufleţit al lui Costel Constantin va fi înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri, lângă Mihaela, dragostea vieţii lui.
”Nu știu cum s-a întâmplat. Noi știam că este acasă, nu la spital. Comunicam foarte mult prin telefon. Băiatul meu cel mic, Răzvan, care are 13 ani, l-a moștenit, este și el actor. Ne-a spus că de ce nu l-am dus la Costel, că el acum nu mai are bunic. Cred că, după ce a căzut, a făcut un AVC. Nu cred că va fi depus în foaierul TNB, pentru că știu că nu-și dorea asta. Va fi înmormântat alături de Mihaela, la Cimitirul Sfânta Vineri”, a declarat, Cristina Constantin, pentru sursa menţionată anterior.
Sursă foto: Libertatea, Dcnews.ro şi Capital.ro
Ultima modificare mai 24, 2024 2:30 pm