Înainte de era social media, foarte puțină lume putea afla cum arătau celebritățile în adolescență sau copilărie, înainte de a deveni persoane publice. Doar familia și apropiații se puteau delecta cu fotografiile lor de dinainte de a apărea la televizor, dar, în zilele noastre, lucrurile nu mai stau nicidecum așa.
Dacă v-ați întrebat vreodată ce înfățisare aveau persoanele pe care astăzi le urmăriți în filmele sau în seriale preferate, pe care le ascultați cântând hituri memorabile sau pe care le vedeți la diverse evenimente mondene televizate, acum este momentul să aflați.
Puteți vedea fotografii rare, din adolescența celebrităților de la Hollywood, în galeria foto de mai jos.
Vorbim despre nume mari din showbiz-ul internațional, actori, actrițe, cântăreți sau chiar membri ai familiei regale britanice, precum:
Renée Zellweger – Actriță, acum în vârstă de 52 de ani, laureată de două ori a Premiului Oscar pentru rolurile interpretate în filmele “Cold Mountain” și “Judy”. Fotografia a fost făcută în anul 1987, la absolvirea Liceului Katy, din Katy, Texas. În liceu, Renée a fost gimnastă, majoretă și membră al clubului de teatru din unitatea de învațamant. După liceu, a urmat Universitatea din Texas la Austin, specializarea limba engleză. A devenit celebră pentru rolul din filmul “Jerry Maguire” (1996). Apoi, au armat diverse interpretări memorabile în producții precum “Jurnalul lui Bridget Jones” (2001), “Chicago” (2002) sau “Domni;oara Potter” (2006).
Paris Hilton – Fotomodel și actriță, în vârstă de 40 de ani, din Statele Unite ale Americii și moștenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton. Poza este de pe vremea când Paris era încă în școala primară. În domeniul muzical, Paris Hilton a debutat în iulie 2006 cu single-ul „Stars are blind”.
Meghan Markle – Ducesă de Sussex și fostă actriță, în vârstă de 39 de ani. A devenit parte a familiei regale britanice când s-a căsătorit cu Prințului William, în 2018. Meghan și William au împreună doi copii – un băiat, pe nume Archie, 2 ani și o fată, Lilibet, de două luni. Cuplul a părăsit casa regală britanică în 2020 pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar și s-a mutat în Statele Unite ale Americii.
Eva Longoria – Actriță și model, de origine mexican-americană, acum în vârstă de 46 de ani. Longoria a devenit celebră pentru rolul Gabriellei Solis din serialul de televiziune ABC „Desperate Housewives”. Ea a devenit model național în anii 2000, ajungând pe locul al 14-lea în sondajul “Cele mai sexy femei din 2008” al revistei FHM.
Uma Thurman – Actriță și fotomodel american, în vârstă de 51 de ani. Este celebră pentru filmele sale regizate de Quentin Tarantino. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat amintim „Dangerous Liaisons” (1988), „Pulp Fiction” (1994), „Gattaca” (1997) și cele două filme Kill Bill (2003–04). Acum este imaginea casei de discuri Virgin Media, în Regatul Unit. Uma este una dintre cele mai înalte actrițe de la Hollywood, având o înălțime de 1.83 m.
Adam Sandler – Actor, comedian, muzician, scenarist și producător de film american. Are 54 de ani, iar în 2003 a fost nominalizat la “Globurile de Aur” pentru rolul din pelicula “Amețit din Dragoste”. Printre filmele celebre în care a jucat se numără “Big daddy” (1999), “Punch-drunk love” (2002), “Angry management” (2003) sau “Just go with it” (2011).
Whitney Houston (9.09.1963 – 11.01.2012) – Cântăreață, model, actriță și producătoare de muzică americancă. Whitney Houston a fost una dintre cele mai mari voci ale lumii muzicale. În 2009, Guinness World Records a desemnat-o drept “Cea mai premiată femeie din toate timpurile”. Palmaresul său include două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei până în anul 2010. Whitney Houston a fost și una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, cu peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.
Shia LeBoeuf (35 de ani) – Actor, regizor, scenarist și comedian american. Și-a început cariera artistică la 10 ani, devenind celebru în rândul publicului tânăr în serialul Disney Channel, “Even Stevens”. Printre cele mai importante producții cinematografice amintim “Disturbia”, “Transformers”, “The Associate” sau “Wall Street: Money never sleeps”.