Răzvan și Irina Fodor formează unul dintre cele mai îndrăgite și sudate cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi sunt căsătoriți de 13 ani și au împreună o fetiță în vârstă de 12 ani.
Deși pentru ea nu a fost dragoste la prima vedere, artistul s-a îndrăgostit iremediabil din clipa în care a văzut-o. Și nu s-a lăsat până nu a cucerit-o. De atunci au trecut 16 ani.
O persoană activă pe rețelele de socializare, Irina Fodor postează deseori imagini cu cel care i-a jurat iubire veșnică, dar și cu fetița lor, Diana.
Acum, prezentatoarea de la Antena 1 și-a surprins fanii de pe Instagram, cu o fotografie în care apare alături de Răzvan Fodor, care a fost realizată în anul 2009.
„Am primit poza asta frumoasă, cu doi îndrăgostiți. Le mulțumesc prietenelor mele din copilărie că au avut inspirație să imortalizeze una dintre primele veniri ale maestrului la Buzău”, a scris Irina Fodor în mesajul care a însoțit imaginea în care apar o Irina și un Răzvan cu 12 ani mai tineri, veseli și îndrăgostiți.
Timpul a trecut, iar relația lor a evoluat și iubirea a crescut, cei doi fiind acum de nedespărțit.
Răzvan Fodor a dezvăluit, în urmă cu aproape trei ani, că nu a fost deloc ușor să o cucerească pe Irina. Din contră, a avut nevoie de patru luni pentru a o convinge să iasă la o întâlnire cu el.
„Eram în căutarea unei iubite. Ieșeam pur și simplu pe stradă. Am avut și blind date-uri, mă știa lumea de la televizor…Până într-o zi, când am dat de ea. Jucam în Buftea la un serial și ea făcea figurație specială. Era studentă la Jurnalism, dar mai făcea figurație ca să mai câștige un ban. Când am văzut-o mi-a căzut capul. Am terminat ziua de filmare și m-am dus la ea și i-am spus că dacă vrea o duc eu acasă. Și ea mi-a spus: NU”, a povestit Răzvan Fodor în cadrul unei emisiuni de televiziune.
„După ea am alergat vreo 3 luni, aproape 4. Cel mai mult de până acum, dar a meritat. Mi-am dat seama că ea e, ăsta a fost și motivul real pentru care am insistat atât, că altfel fugeam de mult”, a mărturisit artistul.
Răzvan Fodor a dezvăluit, în urmă cu aproape trei ani, că nu a fost deloc ușor să o cucerească pe Irina. Din contră, a avut nevoie de patru luni pentru a o convinge să iasă la o întâlnire cu el.