Taylor Momsen, actrița care a interpretat-o pe Cindy Lou Who în filmul „Cum a furat Grinch Crăciunul”, este de nerecunoscut. Avea doar 6 ani când a obținut rolul care a făcut-o vedetă, iar apoi a jucat în celebrul serial „Gossip Girl”. Taylor a făcut apoi modeling, semnând cu agenția de elită IMG la vârsta de 14 ani.
Cuprins
Cuprins
Taylor Momsen, de nerecunoscut la 24 de ani de la premiera filmului „Cum a furat Grinch Crăciunul”
Taylor Momsen nu mai seamănă deloc cu drăgălașa Cindy Lou Who, fetița care a reușit să dezghețe inima lui Grinch și l-a făcut să aducă înapoi cadourile furate în noaptea de Crăciun. După succesul înregistrat cu această peliculă, actrița a mai obținut un rol important, ca Jenny Humphrey, în serialul „Gossip Girl”.
Între timp, aceasta a renunțat la actorie pentru a se dedica carierei în modă, precum și muzicii, fiind solista trupei The Pretty Reckless.
Taylor Momsen și-a făcut apariția în public zilele trecute la KidSupers Funny Business Comedy Fashion Show din New York. Aceasta și-a afișat abdomenul și sânii, care erau acoperiți doar cu bucăți de bandă adezivă, în timp ce a pășit pe covorul roșu.
Ținuta ei a fost formată dintr-o jachetă neagră cu dungi gri și pantaloni asortați pentru acest eveniment.
Taylor Momsen și-a completat look-ul cu cizme cu platformă, iar părul și l-a lăsat liber.
Citește și: Victoria Beckham, apariție senzuală într-o rochie transparentă, la 50 de ani
De ce a renunțat la cariera în actorie fostul copil-vedetă de la Hollywood
Momsen avea doar șase ani când a obținut rolul lui Cindy Lou Who în „Cum a furat Grinch Crăciunul”. Filmul apărut în anul 2000 a văzut-o jucând alături de legendarul actor Jim Carrey, care l-a interpretat pe Grinch.
CV-ul ei include și roluri în „Spy School”, „Underdog” și „Spy Kids 2: Island of Lost Dreams”. Din 2007 până în 2012, ea a jucat-o pe Jenny Humphrey în serialul Gossip Girl, alături de Blake Lively, Leighton Meester, Ed Westwick și Penn Badgley.
Citește și: O recunoști? Cum arăta Donatella Versace în tinerețe, înainte de a-și face operații estetice
Din 2009, ea conduce trupa rock The Pretty Reckless.
Într-un interviu acordat în urmă cu câțiva ani revistei Elle, Taylor Momsen a dezvăluit că a renunțat la actorie pentru a se concentra asupra carierei sale muzicale.
„Am renunțat la Gossip Girl și acum fac turnee și fac parte dintr-o trupă și cam asta e tot ce vreau să fac. Sper că voi putea face asta doar pentru tot restul vieții mele”, spunea ea atunci publicației.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată acum Taylor Momsen, la 24 de ani de la premiera filmului care a făcut-o celebră
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare septembrie 11, 2024 4:19 pm