Cum arată și cu ce se ocupă fiul Danielei Nane. Codrin Nane Popa a moștenit talentul în afaceri al tatălui său

.

Fiul Danielei Nane, Codrin Nane Popa, are doar 23 de ani, însă deja a cunoscut succesul pe plan profesional. Tânărul a ales un al drum față de celebra sa mamă, absolvind Facultatea de Administrarea Afacerilor în limbi străine din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE).

În timp ce Daniela Nane a anunțat că a divorțat de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu și a fost văzută la brațul unui mai tânăr tenor, fiul ei se ține departe de viața publică. Codrin a ales să își țină private toate conturile de pe rețelele de socializare, preferând să își împărtășească experiențele doar cu prietenii și familia.

Cu ce se ocupă Codrin Nane Popa, fiul actriței Daniela Nane

Daniela Nane a fost căsătorită până în anul 2002 cu omul de afaceri Viorel Popa. Din această căsnicie a rezultat Codrin, singurul fiu al actriței. Tânărul a practicat scrimă, înot și atletism și chiar a jucat în filmul „Micul pianist”, în care a primit rol principal.

„Codrin e talentat în multe domenii, adică e bun și la matematică, e bun și la vorbit în public, e bun și la actorie. E un tânăr foarte inteligent, cu un simț al dreptății foarte accentuat, cu bunăvoință, cu bunătate, tot timpul caută binele suprem al tuturor, când ia decizii. Ne înțelegem foarte bine, avem încredere unul în altul, vorbim orice”, povestea Daniela Nane în urmă cu câțiva ani în cadrul unei emisiuni televizate.

Însă viața de actor nu i s-a potrivit lui Codrin Nane Popa, acesta alegând un cu totul alt drum în viață.

Citește și: Daniela Nane a anunțat divorțul de Adrian Cioroianu, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu un tânăr tenor

Citește și: Poza cu sărutul dintre Daniela Nane și Mihaela Rădulescu stârnește și azi fanteziile bărbaților. De ce n-a vrut Andreea Marin să fie în locul actriței

Potrivit profilului său de pe LinkedIn, Codrin, care s-ar fi mutat în Dubai, a fost consultant pe fonduri europene la o companie privată, iar apoi a primit un post de Junior Business Analyst la o bancă. Din decembrie 2021, tânrăul lucrează ca freelancer, într-un domeniu tot mai căutat: externalizarea serviciilor.

„Din 2021 am facilitat externalizarea proiectelor de dezvoltare software, conectând atât clienți locali, cât și internaționali, cu profesioniști români”, a scris fiul Danielei Nane pe LinkedIn.

Daniela Nane a anunțat că a divorțat

După ce a fost surprinsă la brațul mai tânărului tenor Octavian Ene, Daniela Nane anunțat că a divorțat de actualul director al Bibliotecii Naționale și fost ministru de Externe, Adrian Cioroianu.

„Sunt o femeie divorțată. Vă mulțumesc că-mi respectați viața privată, la fel ca până acum”, a scris actrița pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Cătălin Botezatu a comentat ținuta purtată de Simona Halep în prima zi a procesului de la TAS: „Ipocrizia românilor merge mult prea departe”

Citește și: Românii au talent sezonul 14: Momente încărcate de adrenalină, în prima ediție! Ce concurenți urcă pe scenă / Exclusiv

Anunțul acesteia a venit la scurt timp după ce în presă au apărut imagini cu ea și cu Octavian Ene sărutându-se. Pentru a evita orice fel de speculații, actrița, care preferă să nu își expună viața privată, a ales să dezvăluie separarea de cel care i-a devenit soț în 2016.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Daniela Nane și fiul ei, Codrin Nane Popa

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton