Dana Hauer (37 de ani) avea doar 23 de ani când a fost distribuită în telenovela „Inimă de țigan”. Ulterior, tânăra a urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, apărând și în producțiile „Regina”, „Pariu cu viața”, „Spitalul de demență” și „O săptămână nebună”.
Cum arată și cu ce se ocupă acum actrița Dana Hauer, cea care a jucat-o pe „Pisi” în telenovela „Inimă de țigan”
La mai bine de 13 ani de la difuzarea ultimului episod din „Inimă de țigan”, Dana face deliciul publicului de pe Tik Tok, scenele sale fiind la fel sau chiar mai apreciate de către public.
Invitată în platoul emisiunii „La Măruță”, actrița a spus cu ce se ocupă acum. Dana locuiește în prezent în Vâlcea, alături de partenerul ei de viață și de fiul lor, Victor (4 ani). Deși Dana și tatăl fiului ei formează un cuplu de 12 ani, perechea încă nu s-a căsătorit. „M-a cerut de trei ori, am trei inele, mă cere în fiecare zi”, a mărturisit Dana.
Actrița deține un salon de coafură unde pune și gene false fir cu fir. Dana spune că nu a renunțat la actorie, ci că s-a simțit nevoită să se reorienteze, proiectele fiind puține și banii de asemenea.
„Tot așa mă strigă lumea pe stradă. Pisi. M-am mutat la Vâlcea și mi-am deschis un salon de gene. Stau acolo de șase ani și nu m-aș întoarce la București, nu îmi place aglomerația”, a declarat Dana.
„Sunt proprietara salonului, sunt propria mea angajată, pot să mă dau afară sau să mă duc în vacanță când vreau. Acum, dacă mă întreabă lumea cu ce mă ocup, spun că sunt «genistă». Dar nu pun bombe, pun gene. (…) Nu m-am uitat nici la telenovela mea, nici la altele. I-aș arăta lui fi-miu, dar aștept să mai crească puțin”, a mai spus.