Ioan Isaiu (51 de ani) și-a început cariera artistică în 1994, la 25 de ani, pe scena Teatrul Național din Cluj. Șase ani mai târziu, în 2000, actorul părăsește România pentru a pleca în Noua Zeelandă și apoi Singapore.
Inițial, Ioan a fost chelner, apoi a devenit manager de restaurant, după a făcut un master în marketing management și a decis să plece în Singapore. A cunoscut un domn de origine malaysiană și a pus bazele propriei firme de impresariat artistic.
În acea perioadă, Ioan a organizat numeroase concerte cu artiști printre care s-au numărat Sting, Shakira și Kylie Minogue, promovând totodată artiști români în Asia. Tot atunci i-a prezentat publicului de acolo pe Sistem, Senzor și Amadeus.
În 2013, pentru Unica, actorul a dezvăluit ce obiceiuri a căpătat în Asia: „Am dobândit stăpânirea de sine a asiaticilor. Mai ales malaysienii au o reținere în a se manifesta în public.
Eu eram mai temperamental, mai agitat, vorbeam foarte franc, după care am dobândit un foarte bun control. Și am mai învățat multe preparate din bucătăria asiatică ce include în principal fructe de mare, orez, legume și condimente. Le gătesc soției și prietenilor”.
În același interviu, întrebat dacă are vreun regret, Ioan a spus: „Regret că nu am copii, dar nu este timpul pierdut. Așa spune și soția mea. Sperăm că Doamne-Doamne o să se uite și la noi, să ne dea un suflețel”.
În 2005 a revenit în România și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai de succes actori de seriale TV. A jucat în producții ca Secretul Mariei (2005), Îngerașii (2008), Aniela (2009) și Iubire și onoare (2011).
Ioan a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În prezent, Ioan apare în producția Pro TV Lecții de viață, lansată în martie 2015.
În fiecare episod, serialul tratează o altă poveste dramatică, prezentând inclusiv încercările pe care personajele le traversează pentru a rezolva situația cu care se confruntă și pe care, de cele mai multe ori, își doresc să o țină departe de ochii lumii.
Ioan Isaiu (51 de ani) și-a început cariera artistică în 1994, la 25 de ani, pe scena Teatrul Național din Cluj. Șase ani mai târziu, în 2000, actorul părăsește România pentru a pleca în Noua Zeelandă și apoi Singapore.