La 83 de ani Marina Voica, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite soliste de muzică ușoară din România, are o energie debordantă. Artista a fost prezentă la TIFF 2020, atât în calitate de actriță, cât și de cântăreață.
Marina Voica a participat la TIFF 2020 cu scurtmetrajul „Bucureștiul văzut de sus”, în regia lui Andrei Răuțu, în care artista joacă rolul unei bunici, a cărei senilitate cognitivă se accelerează, iar copiii ei o duc la căminul de bătrâni. Filmul prezintă drumul de acasă până la azil, modul în care membrii familiei se raportează la situația dată, adaptarea la izolarea față de oamenii dragi.
Artista a întreținut atmosfera de la Gala TIFF 2020, care a avut loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, cu un recital. Marina Voica a demonstrat tuturor că vârsta nu contează atunci când ai un spirit tânăr. Aceasta a urcat pe scenă într-o ținută chic, a dansat și s-a bucurat de muzică alături de cei prezenți.
„Sunt foarte impresionată de ceea ce văd, păcat că nu vă văd, dar mă vedeți bine pentru că bate lumina. Mulțumesc organizatorilor care m-au primit cu mare căldură, +33 de grade, m-au răsfățat, au avut grijă de mine și nu puteam să nu îi răsplătesc, să mă urc în această scenă și să vă ofer tot ce pot să fac eu cel mai bine: să cânt” a spus Marina Voica.
Vedeta, născută în Rusia Sovietică, face parte din generația de aur a muzicii românești, fiind și o stea a emisiunilor de divertisment profesionist. În cele peste șase decenii de carieră, a înregistrat peste 850 de melodii, lansate pe o serie de 27 de discuri, 3 casete, 6 CD-uri, și pe posturile principale de radio și TV.
Aceasta a ținut mereu pasul cu vremurile, s-a readaptat stilurilor moderne și a făcut un adevărat spectacol din aparițiile sale. De-a lungul carierei a abordat un reportoriu muzical extrem de divers, evoluând de la piese antrenante cu tentă disco-pop până la piese de linie soul, piese de largă amplitudine vocală, lansând melodii devenite șlagăre celebre, dar și piese de factură latino-americană, samba, cumbia, merequetengue.
Interpretă, compozitoare și textieră, Marina Voica a jucat multă vreme pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, dar a strălucit și pe marile ecrane.
Intră în GALERIA FOTO să vezi cum arată Marina Voica la 83 de ani.