Vă mai amintiți de Cristiana Bota, celebra prezentatoare de la TVR în anii 80? Considerată una dintre cele mai frumoase și profesioniste crainice din Televiziunea Română dinainte de Revoluție, Cristiana Bota a împlinit 77 de ani, pe 26 martie, și am aflat cum arată viața ei în prezent.
Cunoscută ca fiind vocea de la „Teleenciclopedia”, Cristiana Bota ne mărturisește că este și azi recunoscută pe stradă. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, Cristiana Bota își amintește cum se lucra în televiziune în urmă cu 40 de ani și mărturisește că atunci când a văzut-o pentru prima dată pe Sanda Țăranu a crezut că visează. Nu era ușor să apari la televizor pe vremea comuniștilor, iar Cristiana Bota recunoaște că trăia mereu cu frica zilei de mâine.
Ce face Cristiana Bota, fosta prezentatoare TVR, la 77 de ani
Aflăm care erau criteriile de frumusețe pentru crainicele TVR și de ce a trebuit să mintă, ani de zile, că tatăl ei este mort. În plan personal, Cristiana Bota are doi băieți, Tudor și Rareș, iar amândoi i-au urmat cariera în televiziune. Este o bunică fericită și mândră care își adoră nepoatele, Sofia și Antonia.
VEZI Cristiana Bota, vocea de le „Teleenciclopedia”. Vă mai recunoaște lumea, și acum, pe stradă?
Mai întâi bună ziua tuturor cititorilor noștri. Trebuie să recunosc că sunt surprinsă că lumea încă mă mai recunoaște. Unii știu și cum mă cheamă, alții mă întreabă dacă sunt doamna de la televizor. Cei mai tineri mă recunosc spunând că se uitau la desenele animate pe care le prezentam și dublam vocile. Sunt ani buni de când nu mai apar, decât rar, pe micul ecran și mi se pare formidabil că memoria oamenilor mai păstrează imagini cu noi cele de atunci, de demult.
Cristiana Bota își amintește prima zi în televiziune: „Mi se părea ceva ireal, intangibil”
Vă mai aduceți aminte prima zi în TVR? Emoțiile, o întâmplare de atunci?
Prima zi în televiziune? Am două amintiri, două zile de neuitat, deosebite. Prima, atunci când am fost invitată să fac o vizită alături de mai mulți colegi de-ai mei, studenți la Filologie, ca să vedem sediul Televiziunii Române, atunci în strada Moliere. A apărut în fața noastră o doamna frumoasă, elegantă, surâzătoare, amabilă. Era Sanda Țăranu, o adevărată vedetă. Mi se părea ceva ireal, intangibil. Nici vorbă să visez însă.
Și a doua amintire?
Am pășit în TVR după mai mulți ani, după ce terminasem facultatea și fusesem angajată la ziarul Informația Bucureștiului. Sfioasă, timidă, speriată de necunoscut, fără pile, doar cu o știre că se angajează redactori colaboratori la redacția culturală. Intru în biroul șefului de atunci, Dinu Săraru. Mi se părea incredibil că pot vorbi cu un scriitor de talia acestui mare dramaturg, semnatar al unor romane unice.
Am răspuns repede la câteva întrebări, ce studii am, ce scriam la ziar, de când lucram acolo. Apoi zis simplu, lăsându-mă gură căscată: ”pleci acum cu echipa la filmare pentru o emisiune de versuri interpretată de mari actori, descurcă-te și vezi ce poți să faci!”. De atunci am rămas în televiziune. Cum să ai atâta curaj să oferi o speranță unei no name, fără experiență, fără pregătire… Sărut mâna, domnule Săraru!
Citește și: Cum se menține Sanda Țăranu într-o formă excelentă la 84 de ani. „Am o mulțime de treburi!”
„Eram aruncată într-o cușcă cu lei și trebuia să mă salvez”
Până la urmă cum ați devenit crainică?
Mult mai târziu, după ce am lucrat și la redacția de copii și tineret, am fost remarcată pe holurile televiziunii de un domn care m-a întrebat dacă doresc să particip la concursul de crainice. Wooow, crainice? În ce constă această meserie? O știam doar pe Sanda Țăranu. Acasă nu aveam televizor. Mă duceam rareori la niște vecini să văd ceva emisiuni sau filme deosebite la Telecinematecă.
Surpriză, am fost admisă. Off! Altă lume, alte incertitudini, alte probleme. Eram aruncată, spun asta după mulți ani, într-o cușcă cu lei și trebuia să mă salvez. Nu exista pe vremea aceea o școală de televiziune. Era o meserie ce trebuia furată din zbor, cu greșeli, cu disperare. Îmi tremurau mâinile și picioarele, trebuia să învăț cum să mă îmbrac, cum să mă machiez, atâtea necunoscute.
Cristiana Bota: „Îmi era greu cu pedepsele aspre, cu spaima zilei de mâine că rămânem pe drumuri”
De câte ori v-ați lovit de cenzura comunistă?
Am descoperit, în timp, că televiziunea e o mare echipă. O mare familie, prieteni la greu pentru că ne era greu, cu cenzură, cu reguli nescrise dar cu pedepse aspre. Cu spaima zilei de mâine că rămânem pe drumuri. Ne ajutam și știam cam totul despre familiile noastre, despre neajunsuri, CAR-uri, datorii și lipsuri.
Cum era lumea din televiziune atunci și cum credeți că este acum? Ce s-a pierdut pe parcurs?
Cei noi angajați au ca primă întrebare cât se câștigă și când apar, vor să fie văzuți la televizor. Nu am voie să îi judec, este altă generație, au alte visuri, alte doleanțe, alte criterii de viață. Mă întrebi ce a dispărut între timp? Omenia, empatia, prietenia, spiritul de echipă și elanul. Au dispărut oamenii care i-ar fi învățat cum să-și iubească cu pasiune munca, televiziunea cu bune și rele. Un Tudor Vornicu, Iosiv Sava, un Cristian Țopescu sau Ioan Grigorescu, regizori și realizatori care stăteau zile și nopți ca să finalizeze emisiuni de care să fie mândri.
Cristiana Bota, despre prețul succesului: „Cum e lumea acum în televiziune? Este incoloră, insensibilă, e uniformă”
Lumea televiziunii nu este una tocmai roz. Nu v-a fost puțin teamă când și băieții dumneavoastră tot spre asta au tras?
A fost o meserie pe care am iubit-o, nu aveam zile libere de sărbători sau weekend-uri, eram seară de seară acolo, dar nu regret nimic. Poate că nu am stat mai mult acasă cu familia mea, cu cei doi băieți minunați ai mei. Cred că nu m-au judecat și poate m-au înțeles mai mult atunci când au intrat și ei în televiziune.
Deși absolvenți de Drept, au rămas aici de mulți ani, câteodată și ei nemulțumiți de programul în direct, drastic și obositor. Cum e lumea acum în televiziune? Roz? Nu. Este incoloră, insensibilă, e uniformă.
Cristiana Bota, îndrăgostită de nepoatele ei
Cum sunteți în rolul de bunică? Își doresc și ele să facă televiziune?
Atunci când s-au angajat copiii mei am sperat într-o lume mai bună a televiziunii. Trebuie întrebată tânăra generație ce crede, ce speră, poate greșesc. Mă gândeam, dacă nepoatele mele ar dori să facă televiziune, dacă o mai există până atunci. Am fost invitată la emisiunea Marinei Almășan și mi-au făcut surpriza să fie și ele prezente. Ce emoții am avut. Nu mă așteptam. Au văzut ce înseamnă o emisiune în direct și mă mai întreabă câteodată dacă mai mergem împreună la studio.
Am două nepoate minunate. Sofia Maria, de13 ani, și Antonia Cristiana, de 12 ani, pe care le iubesc la nebunie. Sunt frumoase, deștepte, sensibile, învață bine, fac sport, cânta la pian, călăresc, învață limbi străine. Încă se mai joacă și au în permanență în mâna un telefon, spre disperarea mea și a părinților.
Buni Cristiana se mai joacă împreună cu ele de-a baba oarba și v-ați-a ascunselea. Mai facem lecții împreună și descoperă că nu sunt proastă deloc (râde). O fac cu bucuria femeii care și-a dorit copii și care consideră că e un mare dar de la Dumnezeu că a apucat se fie și bunică. Și mai cred că și ele mă iubesc.
Cristiana Bota: „Visul meu nespus a fost să joc într-un film”
Ați fost și sunteți o femeie frumoasă. Cum ați reușit să vă păstrați farmecul?
Fac ceva care să mă țină în formă și să nu mă vadă nepoatele ca pe o mămăiță îmbătrânită. Merg aproape zilnic la aquagym, continui să mă macheiz și să mă parfumez. Mă duc la spectacole, la concerte, la teatru, în excursii. Îmi place să citesc, mă uit la televizor și butonez pe mai multe canale ca să barfesc. Mă întâlnesc cu prietenele prefăcându-mă că încă mai sunt tinerică. Și să știi că visul meu nespus și neîndeplinit a fost să joc într-un film, dar nici un regizor nu a văzut în mine un talent. Poate într-o altă viață.
Cristiana Bota ne spune ce însemna frumusețea în urmă cu 40 de ani
Știm care sunt azi criteriile de frumusețe. Dar acum 40 de ani ce trebuia să ai ca să fii frumoasă cu adevărat?
Criteriile de frumusețe de atunci? Era vorba despre frumusețea naturală, clasică, dar care le și deosebea pe tinere. Colegele mele erau dublate și de frumusețea interioară și se impuneau printr-o prestanță specială, prin simpla prezență.
Nu sunt împotriva operațiilor estetice, a frumuseții sculptate de doctor, dar sunt împotriva celor care le egalizeaza, le fac la fel. Sunt copii ale unui personaj păpușă. Eu nu am nevoie de intervenții de acest gen. Poate că e prea târziu, poate că mă gândesc mai mult la sănătate decât la frumusețe, poate că sunt cu un pas în urma trendului.
„Tatăl meu a fost arestat în perioada când eram elevă”
Care a fost cel mai greu moment din viață dumneavoastră?
Am depășit de-a lungul anilor o mulțime de momente dificile, insurmontabile. M-am întrebat și eu care a fost, oare, cel mai dificil, mai greu de suportat moment, cel care și-a pus amprenta pe existența mea. Tatăl meu a fost arestat în perioada când eram elevă și ne-am revăzut târziu, la finalul facultății Ca să intri la liceu sau la facultate, ca să obții un post bun trebuia să ai dosar beton. Adică toți ai tăi să fie muncitori, nu intelectuali, să fie membri de partid și să țină cu Partidul Comunist Român.
Ați făcut compromisuri în viață?
Cine nu a făcut compromisuri în viață? Cred că și minciuna e o formă de compromis. Fără să mă învețe nimeni m-am salvat cu o minciună, un CV alcătuit din minciuni. Am spus și scris peste tot unde eram întrebată că părinții mei sunt divorțați, tata mort și mama muncitoare la fabrica Marmura. Minciuna a crecut ca un bulgăre de zăpadă și așteptăm să vină avalanșa peste mine. Au fost ani de privațiuni, de lipsuri materiale, de frică, de insatisfacții. Nu mă plângeam. Cred și acum că atunci a fost cel mai greu, dar tinerețea învinge.
Foto: Cristiana Bota
Ultima modificare aprilie 18, 2024 2:47 pm